Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Maratonul de ciclism „Pădurea Craiului”, ediţia a II-a, la Roşia


Cea de a doua ediţie a concursului de ciclism MTB Maraton Pădurea Craiului se va desfăşura duminică, 9 octombrie 2016, în comuna Roşia, judeţul Bihor şi prin împrejurimile acesteia.

maraton3 Concursul este unul de tip mountain bike corss country maraton (XCM), fiind destinat sportivilor amatori, suficient de bine pregătiţi pentru a face faţă traseelor montane.
La fel ca şi la prima ediţie, participanţii se vor putea înscrie la una din cele trei categorii de concurs, reprezentând tot atâtea trasee diferite ca lungime şi grad de dificultate. Astfel, fiecare concurent poate să aleagă traseul potrivit condiţiei fizice şi nivelului său de pregătire.
Cele trei trasee, diferite faţă de cele de anul trecut, parcurg atât zone locuite ca satele: Roşia, Lazuri de Roşia, Poniţa, Lacu Sărat, Căbeşti, Sohodol, cât şi zone off-road, cum ar fi: Dealul Farcu, Cheile Cuţilor sau Cheile Strâmturii.maraton2 Participanţii la cea mai grea dintre categoriile de concurs vor avea parte de o provocare inedită; un tronson de căţărare pe Dealul Măgurii. Aici se vor decide titulurile de: King Of Mountain şi Queen Of Mountain. Regele şi regina concursului, cei desemnaţi în funcţie de timpii obţinuţi pe acest tronson de căţărare. Centrul competiţional se va afla în zona numită „Între Râuri”, aflată la intrarea în satul Lazuri de Roşia. Gazda evenimentului este, la fel ca şi anul trecut, Primăria Comunei Roşia.
Organizatori sunt: Club Xterra, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor.maraton4 Maratonul Pădurea Craiului este un eveniment sportiv ce face parte din seria de manifestări „Zilele Pădurii Craiului”, parte a proiectului „Pădurea Craiului – un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun în care să trăiești”, finanțat în cadrul programului Green Entrepreneurship 2.0, o inițiativă comună a Romanian American Foundation și a Fundației pentru Parteneriat.
Proiectul este implementat de Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, în calitate de organizație de management a destinației de ecoturism Pădurea Craiului. Simultan cu MTB Maraton Pădurea Craiului, în zilele de 8-9 octombrie 2016, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilelor Pădurii Craiului”, vor avea loc și alte evenimente: Festivalul de cultură, gastronomie şi tradiţii populare „Straița Plină”, atelierul educativ intitulat „Școala de meșteșuguri”, parcurgerea unor itinerarii turistice, vizite ghidate în peșterile speoturistice din zona Roșia.
Zona în care se desfăşoară competiţia este arie naturală protejată, fiind parte a Sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului şi, din acest motiv, organizatorii aşteaptă din partea tuturor participanţilor o atenţie sporită faţă de natură!

Florin Budea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *