Memorialul de karate tradiţional Pavel Vancea, la Oradea
sept. 22, 2016, 0 Comentarii
Clubul Sportiv UAMT Univ.Agora Oradea, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, organizează la acest sfârșit de săptămână, între 23-25 septembrie, întrecerile unei noi ediții a Memorialului Pavel Vancea la karate tradițional.
Competiția, care se confundă, de fapt cu Campionatul Național, purtând chiar denumirea de Campionatul Național – Memorialul Pavel Vancea, este programată în sala de jocuri a Universității și este rezervată cadeților, juniorilor, tineretului și seniorilor. Cu alte cuvinte, vor participa sportivi de la 14 ani în sus.
Sunt așteptați aproximativ 180 de concurenți de la cluburi din întreaga țară, care se vor bate pentru titlurile de campioni, dar și pentru selecția în lotul național, care urmează să participe la Campionatul European din Polonia, de la Cracovia, din perioada 13-14 octombrie.
La această competiție, Oradea va avea reprezentanți de la trei cluburi, CS UAMT Univ. Agora, clubul organizator, Fudoshin și CS Dragonul.
Vineri, în prima zi, sunt programate antrenamentele și un stagiu tehnic susținut de antrenorul lotului național, Roxana Cruher – 7 Dan, cu începere de la ora 17:30.
Sâmbătă, întrecerile propriu-zise vor debuta de la ora 10, cum și în ultima zi, duminică, întrecerile vor continua de la aceeași oră, 10.
Florin Mihalca



























