„Micul prinț în căutarea lui Moș Crăciun”, spectacol caritabil la ERA
dec. 18, 2017, 0 Comentarii
Evenimentul a luat naştere a urmare a iniţiativei studenţilor şi cadrelor didactice de la Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea din Oradea care, ca în fiecare an în preajma Crăciunului, doresc să vină în întâmpinarea nevoilor diferitelor grupuri sociale aflate în dificultate. Anul acesta acţiunea caritabilă se îndreaptă spre strângerea de fonduri destinate achiziţionării şi construirii unui lift pentru una din clădirile universităţii în care îşi desfăşoară cursurile şi seminariile doi studenţi, persoane cu dizabilităţi locomotorii.
Alături de iniţiatorii proiectului s-au implicat cu entuziasm studenţi şi cadre didactice de la alte două facultăţi: IETI (Facultatea de Inginerie Electronică şi Tehnologia Informaţiei) şi IRISPSC (Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării), precum şi DIDIFR (Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă) şi asociaţia nonguvernamentală APCE (Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie).
Sub umbrela aceluiaşi eveniment caritabil, studenţii au organizat, în săptămâna premergătoare evenimentului final, un târg culinar cu vânzare în incinta clădirii V, o seară de film pentru studenţi în Aula Magna a universităţii. De asemenea, numeroşi studenţi s-au implicat personal în contactarea unor companii, firme, magazine, instituţii etc. aparţinând comunităţii orădene doritoare în a sprijini financiar cauza propusă.
Acţiunea caritabilă se încheie în 20 decembrie la ora 18, cu ocazia spectacolului de colinde Micul Prinţ în căutarea lui Moş Crăciun, un moment ce îmbină în mod delicat şi unic sensibilitatea personajului literar din romanul lui Antoine de Saint-Exupery cu frumuseţea şi căldura colindelor de pretutindeni.
Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii … (Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery)
Să pătrundem cu inima curată şi împăcată în Noaptea Sfântă a Crăciunului, să ne deschidem ochii şi sufletul cu bucurie şi speranţă! Să vedem dincolo de lucrurile obişnuite, dincolo de noi sau de nevoile noastre! Să ne dăm răgazul să cunoaştem florile, stelele, iubirea şi împlinirea prin ceea ce oferim cu inima şi ochii larg deschişi! Alăturaţi-vă Micului Prinţ în călătoria sa spre o lume mai bună pentru TOŢI!
Vă aşteptăm cu drag să găsim împreună cu el calea spre inima tuturor, dăruind şi ascultând colinde magice într-un spectacol unic de Crăciun dedicat strângerii de fonduri pentru construirea unui lift exterior destinat persoanelor cu dizabilităţi, din clădirea V, campus II, a Universităţii din Oradea.
Îi vedem şi îi recunoaştem. Îi ştim şi îi privim o clipă în ochi, apoi ne vedem de drumul nostru fără a şti cu adevărat cât de uşoară sau grea le este viaţa. Închideţi ochii şi imaginaţi-vă o lume ideală! Apoi întrebaţi-vă ce aţi făcut voi pentru ca aceasta lume să existe!
Interpreți: Grupul coral ,,Ecouri”, dirijor: Loredana Muntean
Acompaniament: Szilágyi Illés (pian), Emilia Carla Maxim (chitară)
Actori:
Micul Prinţ: Eduar Peter
Regele: Larisa Marinău
Vanitosul: Mădălina Gligor
Geograful: Daiana Ţigan
Omul de afaceri: Daniela Tiriteu
Lampagiul: Mădălina Ban
Negustorul: Krisztina Vincze
Moş Crăciun: Carl Fitzgerald
Floarea: Ştefania Bochiş
Dublura: Ligia Avram
Soliști: Adina Dudaş, Cristiana Frese, Dora Kovács, Andrada Oros, Carmen Sabou, Denisa Szilágyi
Formația de dans ,,Armonia”, coord. Mihaela Indrieș
Invitați speciali: Daria Oprea
Grupul vocal „Corinteii”, coord. Aurica Bonţu
Alexia Negruț și Sebastian Pop, de la clubul Exclusive Dance Oradea
Prof. Valentin Blându și Simona Fitzgerald



























