Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Multe carnete de muncă nu sunt ridicate de la ITM Bihor


“Inspectoratul Teritorial de  Muncă al județului Bihor face apel bihorenilor în vederea preluării carnetelor de muncă aflate în evidenţa I.T.M. Bihor de către titularii acestora.

Având în vedere faptul că în prezent în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor există  un număr de 7.984 carnete de muncă neridicate aducem la cunoştinţă titularilor  acestora că se pot prezenta la sediul din Oradea al I.T.M. Bihor în vederea preluării carnetelor de muncă, cu cerere şi documentul de identitate  în original.

Menţionăm faptul că, carnetul de muncă, în original, completat până la data de 31decembrie 2010 potrivit Decretului nr. 92/1976, act normativ abrogat la data de 1 ianuarie 2011, este un document foarte important, deoarece atestă activitatea desfăşurată de salariat în domeniul privat, durata activităţii, salariul, vechimea în meserie, specialitate, respectiv vechimea în muncă până la data de 31 decembrie 2010,  iar prezentarea acestuia este obligatorie la casele judeţene de pensii şi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de în vederea obţinerii drepturilor care se cuvin salariaţilor urmare pensionării, precum şi la stabilirea indemnizaţiei de şomaj.”

Marius Rotar, Inspector Şef al ITM Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *