Noile metafore ale lui Ştefan Lazăr, cuprinse în al cincilea volum
Apr 11, 2019, 0 Comentarii
Miercuri, 10 aprilie, la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, a fost lansată cartea „Antologie: Partitura, ghiveciul și laurii”, autor Ștefan Lazăr. Această carte, care a văzut lumina tiparului la Editura „Arca”, este cel de al cincilea volum al scriitorului, primul fiind publicat în anul 2009.
Evenimentul a debutat cu un moment muzical susținut de grupul Duo Varadiensis, format din Lucian Malița – vioară și Alexandru Thurzó – violă. În deschidere, gazda evenimentului, muzeograful Cristina Liana Pușcaș a punctat câteva repere biografice ale autorului. Ștefan Lazăr s-a născut la 21 decembrie 1948 și timp de 32 de ani a fost lucrărtor operativ în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. „Este un volum de antologie de gânduri, aforisme, de experiențe trăite de către autor. Avem un volum aproape universal”, a declarat Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. „Antologia” este cel de-al cincilea volum al lui Ștefan Lazăr, după „Gânduri” (2009), „Similitudini” (2013), „Circumvoluțiuni” (2016) și „Potpuriuri” (2018).
Despre volumul care tocmai a văzut tiparul la Editura „Arca”, a vorbit celor prezenți Mircea Bradu, directorul editurii, scriitor și fost jurnalist. „Această dragoste și stimă deosebită și sacrificiul pentru meseria de scriitor este ceea ce îl caracterizează pe Ștefan Lazăr. Dacă epigrama are patru versuri aceste meditații are unul singur, deci trebuie să fie ca un fulger care te străbate și oricare l-ați lua la întâmplare vă arată uneori aproape un poem”, a subliniat Mircea Bradu.
Volumul „Antologie: Partitura, ghiveciul și laurii” s-a bucurat de o interpretare aparte a Alinei Popa, publicist. „Am fost foarte plăcut surprinsă, încă odată, de gândurile pe care dumnealui ni le împărtășește. Gândurile pe care le veți găsi sunt acelea pe care de fapt le trăim într-un moment sau altul al vieții”, a adăugat declarat Alina Popa.
La sfârșit, autorul volumului Ștefan Lazăr a lansat o cugetare despre generațiile de acum: „Generația Y și Z trăiește într-o lume virtuală ruptă de realitate sau în două lumi paralele, și realitatea și virtualitatea”.
Elena Fendic, studentă la Jurnalism, Anul I