
Oradea a sărbătorit 98 de ani de la Marea Unire
Dec 2, 2016, 0 Comentarii
Orădenii, alături de ceilalți cetățeni ai României, au sărbătorit joi, 1 Decembrie, 98 de ani de la Marea Unire.
1 Decembrie 1918 a fost un moment decisiv în istoria țării noastre, când, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român.
Festivităţile dedicate Zilei de 1 Decembrie au început la ora 11, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, cu un ceremonial religios şi militar, urmat de defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.
Alocuțiuni despre semnificația evenimentului au rostit istoricul Ioan Horga de la Universitatea Oradea, dar și prefectul județului Bihor, dl. Claudiu Pop.
Având în vedere că ziua de 1 Decembrie este un moment de aniversare naţională și în același timp este un bun prilej pentru a evidenţia meritele deosebite ale unor personalităţi din diferite domenii, Prefectul judeţului Bihor, domnul Claudiu Adrian Pop a solicitat instituţiilor precum Teatrul Regina Maria, Serviciului de Ambulanţă Bihor, Colegiului Medicilor Bihor, Şcolii de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Salvamont Bihor să nominalizeze o persoană care s-a remarcat în anul 2016 prin activitatea sa, făcând cinste profesiei şi judeţului Bihor. Prefectul Claudiu Pop a înmânat persoanelor nominalizate drapelul național și o diplomă de excelență. Aceste persoane au fost: dr. Lucia Bocșe Dorin – nominalizată de Serviciul de Ambulanță Bihor, d-na Elvira Groza – doctor în filozofie și profesor la Colegiul Națioanl Aurel Lazăr – nominalizată de Inspectoratul Școlar Județean Bihor pentru rezultatele remarcabile obținute cu elevii la olimpiadele internaționale, actorul Richard Balint, unul dintre cei mai reprezentativi actori din România – nominalizat de Teatrul Regina Maria, prof. univ dr. Gheorghe Bumbu – nominalizat de Colegiul Medicilor Bihor, dl Marius Cura – nominalizat de Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” și dl Cosmin Teucea – nominalizat de Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor. Membri corului veteranilor „Traian Moșoiu” din Oradea au cântat în memoria evenimentului de la 1 Decembrie 1918 cântece patriotice şi ostăşeşti.
În continuarea evenimentului, cei prezenți au putut asista la depunerile de coroane şi jerbe de flori la Statuia Ostașului Român.
Primăria Oradea a fost reprezentată de primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Mircea Mălan și viceprimarul Florin Birta.
A urmat apoi parada militară cu personal şi tehnică, desfăşurată în Centrul Civic, pe platoul din faţa Catedralei Ortodoxe.
Studiourile Radio România Cluj în „Actualităţi minut cu minut” şi Radio Maria în emisiunea „Călătorii şi atitudini” au transmis direct de la Statuia Ostaşului Român şi din Piaţa Independenţei, secvenţe sonore şi interviuri invitând la microfon veterani de război, tineri elevi ai şcolilor militare, membri ai ONG-urilor, copii cu drapele fluturând veniţi cu bunici, fraţi sau părinţi pentru a asista la emoţionantul eveniment, elevi, cetăţeni de toate vârstele, militari, persoanele premiate, cu merite deosebite în activitatea de zi cu zi.
În centrul atenţiei ca invitat de onoare s-a aflat istoricul prof. univ. dr. Ioan Horga care s-a adresat ascultătorilor în timpul manifestărilor.
Imediat după finalizarea paradei, a început distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan, varză murată şi ceai, în Parcul Nicolae Bălcescu.
În acest an, municipalitatea a pregătit pentru orădeni 2.700 de porţii de mâncare şi ceai, preparate cu sprijinul Garnizoanei Oradea, la popota militară.
Înaintea sărbătoririi de joi, bobocii de la Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră au depus jurământul de credinţă faţă de patrie şi popor. Ei sunt viitorul generaţiei Unirii.
Odată cu sărbătorirea Marii Uniri, la parada militară a avut loc un schimb de generaţii: înainte să se pensioneze, Ioan Cristian Pituţiu a defilat pentru ultima oară ca jandarm, alături de fiica sa, Maria Teodora Pituţiu, care se pregăteşte să devină poliţist de frontieră. Tatăl ei v-a trece în rezervă, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, o săptămână mai târziu, iar fiica subofiţerului, Maria Teodora este elevă a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al I.J.J. Bihor. De altfel, tânăra s-a arătat mândră şi încântată de schimbul de generații, după cum ne-a declarat.
Cu ocazia Zilei Naționale a României patru cadre militare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor au fost avansate la gradul următor. Este vorba despre un ofițer și trei subofițeri.
Au fost avansați:
– de la gradul de locotenent colonel la gradul de colonel, domnul Petrică Iustin Opincă;
– de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant, următorii: Dumitru Seichei, Petru Țărău și Călin Zbuce.
Birourile de presă ale Prefecturii Bihor, Primăriei Oradea şi I.J.de Jandarmi Bihor