Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Orădenii sunt așteptați la Festivalul Medieval al Cetății Oradea (7-9 iulie)


Directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, Mihai Jurca, împreună cu directorul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Angela Lupșea au susținut o conferință de presă în care au anunțat și au prezentat în detaliu evenimentul care este programat la acest sfârșit de săptămână la Cetatea Oradea, respectiv ”Festivalul Medieval al Cetății Oradea – ediția 2017”.

”Timp de trei zile, curtea Palatului Princiar oferă vizitatorului o adevărată călătorie în timp. Aici vor fi întâlniți meșteșugarii îmbrăcați în costume medievale: armurieri, dresori de păsări de pradă, fierari, olari, cioplitori în lemn etc. Îi așteptăm  pe toți orădenii, și nu numai, să treacă pragul cetății în acest weekend, pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare medievală. După deschiderea oficială a festivalului, care are loc vineri, 7 iulie, de la ora 14, urmată de Parada Medievală, care poate fi admirată de la ora 17, pe traseul: platoul din fața  Magazinului Crișul, str. Republicii, Piața Unirii, str. Independenței, Parcul 1 Decembrie, Cetatea Oradea”, a spus în deschiderea conferinței de presă, Mihai Jurca.

În fiecare seară a Festivalului Medieval al Cetății Oradea au loc concerte pe scena din interiorul cetății. Astfel, vineri, 7 iulie concertează Phoenix și invitații Călin Pop și Dan Andrei Aldea, sâmbătă pot fi ascultați Ada Milea, Alexandru Bălănescu, dar și trupa Vama, iar duminică, în ultima zi a festivalului, concertează trupa ”Subcarpați”.

Ca elemente inedite ale festivalului amintim simularea în curtea cetății a unor bătălii medievale, în fiecare seară de la ora 19, cât și spectacolele cu jonglerii de foc  care sunt executate de trupa Hypnosis, vineri și sâmbătă seara, după terminarea concertelor.

Zona cu jocuri dedicată copiilor este amenajată în prima curte a cetății, în fața Corpului I.

Referitor la noua denumire a acestui eveniment, Angela Lupșea, directorul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, a precizat: ”De anul acesta, intrăm pe o linie de promovare a Cetății Oradea. Astfel, acest eveniment nu se mai numește ”Zilele Cetății Oradea”, stabilind că el trebuie să fie unul definitoriu pentru acest spațiu și să apară sub genericul ”Festivalul Medieval al Cetății Oradea”.

În final, directorul Angela Lupșea  a făcut un apel către părinții care sunt însoțiți de copii, să fie atenți la supravegherea acestora, întrucât zona este foarte aglomerată. În cazul unor incidente, aceștia sunt rugați să apeleze la personalul din Cetatea Oradea, ușor de identificat, deoarece poartă tricou alb și ecuson.

În fiecare an, în luna iulie Cetatea Oradea vă invită într-o călătorie în timp, tocmai până în Epoca Medievală !

Trei zile de festival readuc în fața oaspeților obiceiuri, cavaleri și oșteni care te fac să călătorești în timp, atât prin atmosferă cât și prin demonstrații de luptă. Curtea Palatului Princiar devine un mic sat medieval unde pot fi văzuți meșteri, cavaleri și simpli locuitori. Festivalul programează și multe activități interactive, de la ateliere organizate de meșteșugari până la demonstrații de luptă sau activități distractive, specifice epocii medievale (concerte, jonglerii cu foc, etc.).

Tabere Medievale

200 de actori costumați în straie medievale  vor umple curtea Palatului Princiar cu corturi, iurte, ateliere de fierărie și alte activități care erau specifice unui târg în evul mediu. Toate trupele din curtea palatului au zilnic momente dedicate interacțiunii cu publicul, de la dresură cu păsări de pradă până la expoziții de arme sau meșteșuguri medievale (armurier, turnătorie, etc).

Curtea Palatului Princiar va fi o atracție atât pentru copii cât și pentru adulți sau pasionații de armuri și arme medievale.

Artizani și Meșteșugari

35 de artizani și meșteri populari aduc în fața vizitatorilor tradiții și obiceiurile specifice acestor zone, umplând strada Breslelor: cioplit lemnul, modelarea lutului, croșetat, pielărie, olărit, broderie, pictură pe mobilă, împâslit, opincărie, iconărie, artizanat și atelier de confeționat săpunuri naturale. Sunt programate demonstrații ale meșteșugarilor și un târgușor de obiecte populare, unde vizitatorii pot să vadă tehnici de confecționare a produselor artizanale putând chiar să le și achiziționeze. În paralel se desfășoară Ateliere pentru copii, unde cei mai mici vizitatori pot învăța diferite meșteșuguri: cioplit în lemn, modelare în lut, croșetat, pielărie, olărit, broderie, pictură pe mobilă, împâslit sau atelierul florarului.

Bătălii ale cavalerilor – 3 mari bătălii în cadrul ediției 2017

Cavaleri, arcași, spadasini, pedeștri sau călare se vor întrece în 3 bătălii:

  1. Șarjă în parc’’– Parcul Cetății Poarta de Est- călăreți, arcași vor face un spectacol medieval în Parcul Cetății, podul va servii ca si gradenă naturală pentru publicul prezent.
  2. „Asediul porților” – Poarta de Est (în gangul biserica )- a doua bătălie se va purta în fața Hotelului Cetății.
  3. „Apărarea Cetății” în Curtea Cetății (la fel precum anul trecut, ultima bătălie se duce în curtea principală a Cetății).

Muzica și distracție – Concerte, jonglerii cu foc sau concerte stradale medievale

Pentru a intra cât mai bine în atmosfera medievală, vizitatorii au parte zilnic de concerte medievale stradale, Cimpoierii din Transilvania, Huniadi Cantores, Lupus Dacus sau Pelegrinii fiind trupele de muzică medievală care vor cânta anul acesta.

Vineri și sâmbătă jonglerii cu foc încântă spectatorii cu două momente inedite, realizate de trupa Hypnosis.

Trei zile cu concerte de excepție:

Cobzality, Phoenix si Invitatii (Dan Andrei Aldea și Călin Pop),  Vama și trupa Subcarpați.

În 8 iulie, programul sesiunii Backyard Acoustic împreună cu concertul Ada Milea și Alex. Bălănescu, din parcul cetății s-a mutat la teatrul de vară.

Zona copiilor

Pentru cei mici a fost amenajată o zonă specială, unde se pot distra în voie pe tobogane, trambulină sau în cadrul unor activități educative cum ar fi trasul cu arcul, atelierele de olărit (luteriile), pictură pe ipsos, expoziții sau jocuri de strategie.

Expoziții de reproduceri arheologice din cultura autohtonă, greacă, egipteană, precolumbiană si indiană vor fi oferite de către Asociația Noua Acropolă, zilnic, intre orele 18-23. Tot in acest program este cuprinsă pictura pe fața celor mici. Lecții de tir cu arcul vor fi oferite gratuit de Asociația Red Point din Oradea.

Direcția Județeană pentru Sport si Tineret Bihor va oferi zilnic un program dedicat copiilor. Ateliere de creație, ateliere de modelat baloane, jocuri cu parașuta, cu baloane de spumă, uriași și pictură pe față, sunt oferite zilnic, între orele 17–20.

Cutia cu Figurine de Ipsos, Atelierul de pictură pe ceramică (Luteria) vor fi prezente alături de Atelierul educativ ”Happy Color” cu jocuri de strategie, memorie, logică, fantezie. Ca la fiecare ediție constituie atracția evenimentelor medievale. 

Amenajarea incintei  

Curtea Cetății  conduce vizitatorii într-o călătorie în timp, curtea Palatului Princiar se transformă într-o tabără medievală, strada Breslelor găzduiește meșteri populari. Este amenajată și o zonă de mâncare, cu bucate tradiționale sau ”street food”, dulcuri, înghetă sau vin. 

Program zilnic în Festivalul Medieval al Cetății Oradea, ediția 2017

10–20      Tabere medievale de cavaleri si luptători, în curtea Palatului Princiar

10–20      Dresură cu păsări de pradă, în curtea Palatului Princiar

10–20      Descoperă vestigiile Cetății Oradea, la Muzeul din Palat

10-20      Târgul Meșterilor Populari, pe str. Breslelor

10-22     Atelier Fierar /Armurier Medieval, în curtea Palatului Princiar

10-22      Ateliere si zona de joaca pentru copii, în curtea exterioară a Bastionului Roșu

11-19      Arte si meșteșuguri tradiționale, pe  str. Breslelor

12-22     Expoziție de arme medievale, în  curtea Palatului Princiar

14-15     Atelier de Scrimă, în  curtea Palatului Princiar

15-17    Ateliere meșteșugărești pentru copii: olărit, broderie, pictură pe mobilă, împâslit, pe str. Breslelor

17-19    Ateliere meșteșugărești pentru copii:  cioplit în lemn, modelare în lut, croșetat, pielărie, pe str. Breslelor

17–20    Ateliere de creație pentru copii și tineri, activități organizate de Centrul de Tineret Oradea, la Bastionul Crăișorului

19-20       Bătălii medievale

Vineri, 7 iulie

ora 14                     Deschiderea Festivalului în cetate

17–18  Parada Medievală, pe traseul: de pe platoul din fața Magazinului Crișul – str. Republicii, Piața Unirii – str. Independenței – Parcul 1 Decembrie, până la Cetatea Oradea

15-17        Ateliere meșteșugărești pentru copii: olărit, broderie, pictură pe mobilă, împâslit, pe str. Breslelor

17-19        Ateliere meșteșugărești pentru copii: cioplit în lemn, modelare in lut, croșetat, pielărie  str. Breslelor

18–19        Concert de muzica medievala si tradiționala: Huniadi Cantores și Peregrinii, în curtea Palatului Princiar

19–20        Bătălie: Șarjă în parc, în  Parcul Cetății, la Poarta de Est

20–21      Concert Cobzality, pe scena din curtea cetății

21–22      Concert Phoenix si invitații. Calin Pop si Dan Andrei Aldea    Scena curtea cetății

22–23        Jonglerii cu foc: spectacolul Equilibrium– trupa Hypnosis, în curtea cetății (intrarea în Palatul Principar)

22:30–23      Observații astronomice – Astroclub Meridian 0, la teatrul de vară

 

Sambata, 8 iunie

10–12       Tir cu arcul – Deus Vult, în spatele corpului H

16-18:30        Concurs de lupte medievale full-contact, în curtea cetății

18–19        Concert muzica medievală – Lupus Dacus, pe scena din curtea cetății

19–20        Bătălie – „Asediul porților”, la Poarta de Est (gangul bisericii)

19:30- 21     Backyard Acoustic Season: Ada Milea și Alex Bălănescu, la teatrul de vară

21-22      Concert Vama, pe scena din curtea cetății

22–22     Jonglerii cu foc: spectacolul Notre Dame– trupa Hypnosis, în curtea cetății 

Duminică, 9 iunie

10:00–12:00        Tir cu arcul – Deus Vult, în spatele corpului H

11:00 – 13:00     Casa cu Povești tradiționale pentru copii, pe str. Breslelor

15:30 – 16:00      Concert stradal muzică medievală – Cimpoierii din Transilvania, în curtea Palatului Princiar

18:00–19:00    Concert de muzică medievală – trupa Huniadi Cantores, în curtea Palatului Princiar

19:00–20:00        Bătălie „Apărarea Cetății”, în curtea cetății

21:00–22:00        Concert Subcarpați, pe scena din curtea cetății

 

Mihai Jurca, APTOR Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *