„Orator cu umor”, concurs de discursuri umoristice improvizate
sept. 12, 2016, 0 Comentarii
Clubul Oradea „Toastmasters” organizează miercuri, 14 septembrie, concursul local de discursuri umoristice și improvizate în limba română : „Orator cu umor”. 
Competiţia se desfăşoară la hotelul Ramada, începând cu ora 19.15. „În cadrul concursului, membrii clubului Oradea „Toastmasters” încântă prin discursuri pline de calitate, iar apoi spontaneitatea concurenţilor își spune cuvântul la proba discursurilor improvizate”, ne-a declarat Dora Cernău, Vicepreşedinte educativ al clubului.
Cele două probe de foc sunt: concursurile de discursuri umoristice şi respectiv, improvizate, în limba română. Concurenţii clasaţi pe locurile I şi al II-lea, de la fiecare categorie, continuă participarea la Concursul „Ariei H2”, de luna viitoare, în 8 octombrie, la Arad.
Clubul orădean „Toastmasters”
este un atelier practic, care oferă membrilor săi șansa de a-și dezvolta abilitățile de vorbit în public și în conducere (leadership), într-o atmosferă prietenoasă. Întâlnirile clubului sunt săptămânale, în fiecare miercuri, de la ora 19.15, în Sala Bordeaux a Hotelului Ramada.
Biroul de presă



























