Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Peste 250 de orădeni, la dezbateri publice despre bugetarea participativă


În cursul zilei de ieri după-masă, 18 aprilie, au început dezbaterile publice în cartierele din Oradea, în cadrul etapei a doua a proiectului de bugetare participativă.

Primele două astfel de întâniri au avut loc în cartierul Nufărul, la Grădiniţa 56 din strada Liszt Ferenc și la Liceul Onisifor Ghibu. Peste 250 de orădeni au luat parte la aceste întâlniri organizate de municipalitate pentru etapa votului cu urna al proiectelor de bugetare participativă pe care cetățenii le doresc a fi implementate în oraş.

Viceprimarul Florin Birta și directorul Eduard Florea le-au prezentat participanților cele mai importante proiecte care privesc cartierul Nufărul, dar au explicat că la vot vor putea alege din toate cele 42 de proiecte care au trecut de votul online. S-a votat cu ajutorul buletinelor de vot și a urnelor, iar cetățenii au avut posibilitatea să voteze câte un proiect pentru fiecare categorie din cele opt pentru care au fost depuse propuneri.

„Pentru cartierul Nufărul au fost făcute şase propuneri. Acestea se referă la acoperirea cu material elastic a liniilor de tramvai pentru atenuarea şocurilor la traversarea cu maşina sau bicicleta, amenajarea unui loc de joacă pe strada Onisifor Ghibu 26, construirea unei pasarele pietonale peste Peţa în zona OTL din strada Atelierelor, amenajarea unui loc de joacă în parcul Salca 2, amenajarea unei piste pentru alergare din tartan în aceeaşi zonă şi amenajarea parcului etnografic Onisifor Ghibu. Dumneavoastră veţi putea consulta pe aceste planşe toate cele 42 de proiecte şi le veţi putea vota pe oricare dintre ele”, le-a spus viceprimarul Florin Birta celor prezenţi.

Buletinele de vot au cuprins rubrici în care este obligatorie menţionarea numelui, adresei şi codului numeric personal al celui care l-a completat pentru evitarea votului multiplu.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *