Poloiștii juniori I, ai clubului Crișul Oradea sunt campioni naționali
apr. 14, 2017, 0 Comentarii
Tinerii poloiști ai clubului Crișul Oradea au cucerit, joi, titlul de campioni naționali de juniori I, după ce în meciul decisiv al Campionatului Național – ediția 2016-2017 s-au impus, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu la o diferență de patru goluri în fața rivalilor de la Steaua București.
Meciul a contat pentru cel de-al doilea și ultimul turneu final al Campionatului Național de polo juniori I, turneu care a reunit patru echipe și care s-a desfășurat de marți până joi la piscina olimpică Ioan Alexandrescu.
Marți, în prima etapă, CS Crișul, echipă antrenată de Ciprian Câmpianu, s-a impus cu scorul de 7-2 în fața bucureștenilor de la Triumf, tot atunci, Steaua a învins Dinamo cu 9-6.
Miercuri, în runda a doua, Steaua a învins Triumf cu 11-9, iar CS Crișul Oradea a depășit cu 11-5 pe Dinamo.
În fine, miercuri, în ultima etapă, care a stabilit situația de pe podium, Triumf București a învins Dinamo cu 11-7, iar în derby-ul competiției, jocul care a decis titlul, Crișul Oradea s-a impus cu 12-8 în fața Stelei.
De precizat faptul că pentru a cucerii titlul național, orădenii aveau nevoie de o victorie la trei goluri în acest joc, după ce la București, „militarii” s-au impus cu 9-6.
Florin Mihalca



























