Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Poloiștii de la CSM Digi, locul al II-lea în Cupa LEN


Poloiștii de la CSM Digi Oradea au încheiat cu fruntea sus parcursul din cupele europene din acest sezon. Astfel, vicecampionii României au terminat la egalitate jocul din manșa retur a finalei LEN EuroCup, disputată miercuri seara în deplasare, la Budapesta, în compania celor de la Ferencvaros. Meciul s-a încheiat cu scorul de 7-7, după ce, exceptând primul sfert, jocul a fost foarte echilibrat.

Vrând să șteargă imaginea după partida din tur, când au cedat la o diferență de șase goluri, scor 6-12, elevii antrenorului Kadar Kalman au avut o cu totul altă atitudine de această dată și chiar dacă nu mai aveau șanse la trofeu, au evoluat astfel încât să lase o impresie bună în compania unui adversar redutabil.

Astfel, orădenii și-au luat o revanșă pentru suporteri. Chiar dacă au pierdut clar primul joc, în retur s-a luptat de la egal la egal cu foarte puternica echipă maghiară, care și-a adjudecat trofeul.

Pentru CSM Digi această prezență în finală rămâne însă cea mai mare performanță după 1989 din poloul românesc la nivel de echipe de club.

În jocul de la Budapesta, marcatorii echipei bihorene au fost: T. Negrean, cu 3 reușite, N. Radjen, R. Georgescu, N. Diaconu și B. Pavlovic, cu câte un gol.

De la gazde, N.Madaras a marcat de 4 ori, iar M. Avramovic de 3 ori.

Florin Mihalca 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *