Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Proiectele ADLO, pentru creșterea calității muncii și vieții comunității


Învăţământul dual reprezintă o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, care în baza unui contract de parteneriat asigură formarea pofesională și pregătirea practică a elevilor, respectiv acordarea unor burse în baza unor contracte individuale încheiate cu părinții elevilor. Contractul de parteneriat este încheiat între unul sau mai mulţi operatori economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară și Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) S.A.

ADLO are  un rol major în reînființarea școlii profesionale și a Campusului tehnic, coordonând proiectul și fiind liantul între mediul de afaceri, Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile de învățământ.

În parteneriat cu Asociația Parteneriat Pentru Educație (APPE) s-a demarat campania de promovare si informare a invățământului profesional dual, respectiv a ofertei educaționale (anexata) a colegiilor tehnice din Oradea, care includ invățământul dual. In cadrul acestei campanii s-au efectuat deplasări in teren, acoperind majoritatea școlilor care includ clasele VII-VIII, din județul Bihor, in cadrul cărora s-a prezentat atât oferta educațională pentru anul școlar 2018/2019, cât și avantajele de care pot beneficia cei care doresc să se înscrie în sistemul de invățământ dual:

o bursă de 200 lei/lună de la Ministerul Educației și 200 lei/lună de la companiile la care fac practică;

cazare și masa asigurate de către Primăria Municipiului Oradea;

diplomă recunoscută internațional la absolvirea studiilor;

loc de muncă garantat la compania la care se face practică;

abonament pe mijloacele de transport in comun pentru elevi subvenționat 50% prin OTL.

Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea Târgul ofertelor educaționale pentru anul școlar 2018-2019 are loc la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Oradea (in sala de sport) in data de 16 mai 2018, in intervalul orar 9–15.

Pe lângă liceele tehnologice, la eveniment vor participa și companiile partenere și elevi din clasele gimnaziale terminale din școlile orădene și localitățile limitrofe municipiului Oradea.

ADLO vizează de a atrage cât mai mulți investitori și a crea locuri de muncă, respectiv de a fi un liant între mediul de afaceri, autorități publice și instituții de învățământ care odată interconectate vor funcționa și se vor adapta la cerința pieței forței de muncă, a economiei globale și vor duce la o dezvoltare sustenabilă a întregii regiuni.

Alte proiecte vizează:

  1. Evenimentul anual destinat mediului de afaceri local „Gala Antreprenor pentru Oradea – Ediția 2018“;
  2. Participarea la evenimentul Cities of Tomorrow organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană în București, în 26 februarie 2018;
  3. A demarat campania de promovare și informare a învățământului dual denumită ”Viitorul e în mâinile tale” , împreună cu Asociația de Parteneriat pentru Educație (APPE)
  4. Organizarea unui campionat de fotbal în data de 9 iunie, denumit CUPA COMPANIILOR, la care participă 15 companii rezidente în Parcurile Industriale din Oradea.

 

Alina Silaghi, director ADLO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *