Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Proiectul ”Pianul speranței” al elevilor de la arte, pornește la drum


O echipă de elevi pasionați de artă s-au numărat printre câștigătorii uneia dintre cele șapte finanțări oferite în cadrul programului Bursa Talentelor, a Fundației Comunitare Oradea.

Proiectul propus de ei a reușit să adune 26.000 de lei, în cadrul Galei de Responsabilitate Socială Corporativă. Inițiatorii proiectului au reușit să depășească cu mult bugetul propus inițial, reușind astfel să planifice un număr mai mare de concerte.

Din dorința de a deschide porțile muzicii clasice, chiar și celor care nu au acces la ea din diferite motive, inițiatorii și-au propus susținerea a 16 concerte de pian în afara sălilor de concert:  în orfelinate, spitale, cămine de bătrâni și închisoare.

Pentru a oferi emoții în mod direct, echipa de proiect va călători cu un pian și va prezenta pe scurt viața compozitorilor, într-o manieră artistică şi muzicală. Concertele vor fi mai mult decât o performanță muzicală, fiind un prilej de a integra şi poezia sau scurte povestioare din vremurile compozitorilor din repertoriu, legând astfel o relație profundă între artist, publicul prezent și unitatea contextualizată a lucrărilor.

Vineri, 7 aprilie, are loc al doilea eveniment marca ”Pianul speranței”, un concert la căminul pentru persoane vârstnice din Salonta. Concertul va fi susținut de elevi ai Liceului de Arte din Oradea.

Dinicu Braghină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *