Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Spectacolul „Micul Prinţ” redeschide teatrul la Beiuş


Casa de Cultură din Beius a gazduit, la sfarsitul saptamanii, premiera piesei de teatru „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery, produsul final al unor ateliere de teatru de amatori, organizate potrivit proiectului „Redeschide teatrul”, finanțat prin programul Bursa Talentelor.

Proiectul amintit constituie idea unor tineri pasionati de teatru, care si-au propus să îmbogățească viaţa culturală beiușeana. Echipa este formată din elevi ai scolilor beiușene Colegiul National Samuil Vulcan şi Liceul Vocational Pedagogic N. Bolcaș, cadre didactice şi studenti care si-au îndreptat pașii spre teatru, din dorința de a-i cunoaște misterele, din curiozitate si din dragoste față de această artă.

Timp de două luni tinerii au organizat ateliere de teatru, în urma cărora au fost selectati copiii si tinerii care au pus bazele unei trupe de teatru de amatori, trupă care constituie distribuția spectacolului Micul Print.

Proiectul își propune să redeschidă teatrul şi apetitul pentru teatru în Beiuș, să pună bazele unei trupe de teatru de amatori, să educe, prin artă, tinerele generatii, stimulând imaginaţia, creativitatea şi inventivitatea, depăşind inhibiţiile şi oferind ocazia descoperirii vocaţiei artistice ȋn rândul tinerilor.

In ciuda tradiţiei şi potenţialului, oferta culturală propusă ȋn prezent publicului din Beiuş este săracă, fiind limitată la anumite tipuri de activităţi câmpeneşti.

Activitățile din cadrul atelierelor de teatru organizate prin proiect se doresc a fi o viitoare constantă culturală capabilă să genereze o punte de legatură între tineri și artă. Așadar, ”Micul Prinț” reprezintă doar începutul unui si de spectacole viitoare, care vor fi aduse în fața publicului beiusean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *