Luceferii orădeni s-au înecat ca ”rromul” la mal
oct. 23, 2017, 0 Comentarii
Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea se pot declara ghinioniști, după ce au primit gol în minutul 90, în jocul de sâmbătă, de la Călărași, din cadrul Ligii a II-a. Astfel, bihorenii au pierdut jocul în fața celor de la Dunărea cu scorul de 0-1 și rămân pe ultima poziție a clasamentului.
Deși au întâlnit cea mai în formă echipă a momentului din eșalonul secund, Dunărea Călărași, formație care venea după nouă victorii consecutive, jucătorii de la Luceafărul au fost foarte aproape, în cadrul etapei a 13-a, să o țină în șah chiar pe terenul acesteia.
Pentru elevii antrenorului Cristian Dulca a fost frustrant însă să piardă în ultimul minut de joc și, astfel, să rateze un punct mare și nesperat la început din această deplasare.
De menționat că în poarta formației bihorene s-a aflat sâmbătă Georgios Gakos. Goia trebuia să fie titular, însă s-a accidentat la încălzire şi locul său în poartă a fost luat de Gakos. Goia a luat, astfel, loc pe bancă.
Din nou antrenorul Cristian Dulca nu a putut conta pe doi dintre cei mai buni jucîtori ai săi, Tânc și C. Roșu, ambii accidentați și astfel pe banca de rezerve a avut doar cinci jucători, inclusiv cu portarul, deși regulamentul i-ar fi permis să aibă șapte.
În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va evolua pe teren propriu, sâmbătă, 28 octombrie, în compania celor de la Olimpia Satu Mare.
Florin Mihalca



























