Salvaţi „Coada Lacului !” un strigăt de durere al localnicilor din zona Remeţi
Feb 4, 2016, 0 Comentarii
Un grup de proprietari de case din satul de vacanţă „Coada Lacului” a organizat un protest împotriva drumului de acces înspre satul de vacanţă Coada Lacului şi a condiţiilor dezastruoase în care este administrată zona.
Protestul a urmărit 3 direcţii principale:
1. Calitatea execrabilă a drumului judeţean, dintre Remeţi, Coada Lacului şi Stâna de Vale, complet ignorat de autorităţi în ultimii 20 de ani şi care a ajuns impracticabil;
2. Managementul dezastruos al deşeurilor menajere care transformă zona Coada Lacului într-o veritabilă groapă de gunoi;
3. Situaţia animalelor domestice ale localnicilor, care pasc pe terenurile proprietarilor de case de vacanţă, a devenit o obişnuinţă.
Dintr-o zonă pitorească, binecuvantată, cu minunate forme de relief, zona Coada Lacului se află într-un proces continuu de degradare şi devalorizare, într-o stare de sub-dezvoltare, aflată în contradicţie totală cu potenţialul ei.
Protestul a avut loc în faţa Căminului Cultural din satul Remeţi, comuna Bulz, marţi, în prima zi de decembrie 2015.
Alo, Primăria din Bulz n-a auzit ?
De la domnul primar n-avem nicio reac’ţie. Şi-a tras cuşma prea mult peste urechi să nu răcească. Destul răcesc turiştii şi localnicii, răcnind din toată puterea, până răguşesc, că tot nu-i ia nimeni în seamă. Dar vin curând alegerile locale şi apoi să te ţii de ploaia de promisiuni pentru voturi, de crezi c-anceput să cadă precipitaţii, aşa tare salivează primarul când ţipă după voturile bulzenilor!
Dinicu Braghină, Rdio România