NAŞTEREA

La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc. Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu, unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama Lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul Său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).
Biblia nu menţionează Crăciunul şi primii creştini nu sărbătoreau Naşterea Domnului.Crăciunul, aşa cum îl ştim, a devenit cu adevărat popular doar în secolul XIX.Crăciunul începe pe 25 decembrie şi se încheie 12 zile mai târziu pe 6 ianuarie cu Sărbătoarea Epifaniei numită si „Proslăvirea Magilor” sau „Manifestaţiile Domnului”.Conceptul „Pace şi Bucurie” din timpul sezonului Crăciunului îşi are originile în credinţa păgână în puterile magice ale vâscului. Duşmanii care se întâlneau sub vâsc trebuiau să încheie un armistiţiu până în ziua următoare.În Finlanda şi Suedia încă se mai menţine o tradiţie veche, în care cele 12 zile de Crăciun sunt declarate ca fiind timp de pace prin lege. Era un obicei ca o persoană care comitea infracţiuni în această perioadă să primească sentinţe mai aspre decât în mod normal.
În timpul Evului Mediu, au fost construite multe biserici în cinstea Sfântului Nicolae, patronul copiilor. Purtând roba sa de episcop în roşu şi alb, călărea un măgar pentru a duce daruri copiilor. În 1860, ilustratorul Thomas Nast l-a prezentat pe Moş Crăciun în felul în care îl cunoaştem astăzi. În timpurile păgâne antice, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mamă a dat naştere copilului Zeu Soare. Mai este numită şi Yule, ziua în care un buştean mare este adăugat unui foc în jurul căruia toata lumea dansa şi cânta pentru a trezi soarele din lungul său somn de iarnă.În vremea romanilor, s-a transformat în serbările în onoarea lui Saturn (zeul recoltelor) şi Mithras (zeul antic al luminii), o formă de venerare a soarelui, care a ajuns în Roma din Siria cu un secol înainte, cu cultul lui Sol Invictus. Anunţa că iarna nu este veşnică, că viaţa continuă şi era o invitaţie de a-ţi păstra buna dispoziţie.Ultima zi de iarnă în emisfera nordică este între 20 şi 22 decembrie. Romanii sărbătoreau Saturnaliile între 17 şi 24 decembrie.
Primii creştini .Pentru a evita persecuţia din timpul festivalurilor păgâne romane, primii creştini îşi împodobeau casa cu ilice de Saturnalii. Pe măsură ce numărul creştinilor creştea şi obiceiurile lor prelevau, sărbătorile au luat o turnură creştină. Însă biserica timpurie nu a sărbătorit de fapt naşterea lui Cristos în decembrie până la Telesphorus, care a fost al doilea Episcop al Romei de la AD 125 la 136 şi a declarat că serviciul bisericesc ar trebui ţinut în această perioadă pentru a sărbători „Naşterea Domnului şi Mântuitorului”. Oricum însă, cum nimeni nu era sigur cu adevărat când s-a născut Cristos, naşterea era ţinută deseori în septembrie, adică în timpul festivalului evreiesc al trompetelor (Rosh Hashanah din zilele noastre). De fapt, timp de peste 300 de ani, oamenii au văzut Naşterea lui Cristos la diverse date.
În anul AD 274, solstiţiul a căzut pe 25 decembrie. Împăratul roman Aurelian a proclamat data ca „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii soarelui invincibil. În AD 320, Papa Julius I a menţionat 25 decembrie ca dată oficială a naşterii lui Isus Cristos.În AD 325, Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin, a introdus Crăciunul ca sărbătoare fixă pe 25 decembrie. A mai introdus şi duminica în a 7-a zi din săptămână ca zi de sărbătoare şi sărbătoarea mobilă (Paştele). În AD 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor săi să celebreze naşterea lui Isus pe 25 decembrie.Oricum însă, chiar şi după ce Constantin a oficiat 25 decembrie ca naşterea lui Cristos, creştinii îşi aminteau încă data ca o sărbătoare păgână şi nu împărtăşeau bunele intenţii ale împăratului. Crăciunul nu şi-a căpătat recunoaşterea oficială printre creştini decât relativ recent. În unele zone protestante sărbătorirea Crăciunului a fost chiar interzisă. În Anglia, Oliver Cromwell a interzis sărbătorile Crăciunului între 1649 şi 1660, prin aşa numitele Legi Albastre, în credinţa Crăciunului ca o zi solemnă.Când mulţi dintre protestanţi au scăpat de persecuţiile bisericii catolice fugind în coloniile din toată lumea, interesul pentru sărbătorile vesele de Crăciun a fost reaprins. Cu toate astea, Crăciunul nu a fost nici măcar o sărbătoare legală până în secolul trecut. Şi reţineţi, în acel timp, nu exista nici un personaj care să-l întrupeze pe Moş Crăciun (Santa Claus).
Crăciunul popular. Popularitatea Crăciunului a fost impulsionată în 1820 de cartea lui Washington Irving „Cum se ţine Crăciunul la Bracebridge Hall”. În 1834, Regina Angliei Victoria şi-a adus soţul german, Prinţul Albert, la The Castle, introducând în imperiu tradiţia bradului de Crăciun şi a colindelor care se ţineau în Europa. Cu o săptămână înainte de Crăciun în 1834, Charles Dickens a publicat „O Colindă de Crăciun” (în care a scris că Scrooge îi cerea lui Cratchit să lucreze şi despre întrunirea de Crăciun a Congresului SUA). Era deja atât de popular încât nici biserica nici guvernele nu mai puteau ignora importanţa Sărbătorilor Crăciunului. În 1836, Alabama a devenit primul stat din SUA care a declarat Crăciunul sărbătoare legală. În 1837, cartea lui T.H. Hervey „Cartea Crăciunului” a devenit de asemenea un best seller.În 1860, ilustratorul american Thomas Nast s-a inspirat din povestirile europene despre Sfântul Nicolae, patronul sfânt al copiilor, pentru a-l crea pe Moş Crăciun (Santa Claus). În 1907, Oklahoma devenea ultimul stat american care declara Crăciunul sărbătoare legală. An de an, ţări din lumea întreagă începeau să recunoască Crăciunul ca zi în care se aniversează Naşterea lui Isus.
Crăciun Fericit .Astăzi, multe din obiceiurile păgâne sunt reflectate în Crăciun. Isus s-a născut în martie si totuşi naşterea sa este celebrată pe 25 decembrie, în momentul solstiţiului. Sărbătorile de Crăciun se termină în a 12-a zi de Crăciun (6 ianuarie), aceeaşi perioadă cât se serba şi reîntoarcerea Soarelui de către anticii romani şi păgâni. De aceea nu surprinde că puritanii creştini – sau chiar creştinii conservatori – sunt deseori supăraţi deoarece Crăciunul „nu este atât de religios pe cât ar trebui să fie”, uitând că acesta nu a fost de fapt sărbătorit de loc până relativ recent.
Moş Crăciun . Figura lui Moş Crăciun (Santa Claus) este clădită pe Sfântul Nicolae, care a devenit unul din cei mai tineri episcopi care au fost vreodată, la doar 17 ani. La 30 a devenit Episcop de Myra, un oraş port la Marea Mediterană, care acum este parte din Turcia modernă. A plecat de la o casă bogată şi a devenit binecunoscut pentru sprijinul celor în nevoie. Putea fi deseori văzut, îmbrăcat în roşu şi alb, roba de episcop şi călărind un măgar, înmânând daruri copiilor.
În timpul Evului Mediu, multe biserici au fost ridicate în onoarea Sfântului Nicolae. În secolul XI, rămăşiţele sale au fost puse în sicriu într-o biserică din oraşul italian Bari. Se spune că primii cruciaţi au vizitat Bari şi au adus cu ei acasă povestiri despre Nicolae. Aniversarea morţii sale, pe 6 decembrie, a devenit o zi în care se dau darurile.În timpul Reformaţiei Protestante din secolul XVI, Martin Luther a încercat să oprească venerarea sfinţilor, iar sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost abolită în unele ţări europene. Cel care oferea daruri a luat alte nume: în Germania a devenit Der Weinachtsmann („Crăciunul”), Père Noël în Franţa, Moş Crăciun în Marea Britanie şi în colonii şi multe alte nume, Santa Claus în New York.Danezii, conduşi de Peter Stuyvesant, au fondat New York-ul, numit New Amsterdam sub danezi si redenumit când britanicii au preluat colonia şi au adus cu ei sărbătorirea lui Sinterklaas, numele danez al Sfântului Nicolae. Santa Claus este pronunţia americană pentru Sinter Klaas. Pe la 1773 „St. A. Claus” a fost menţionat în presa americană.
În 1809, Washington Irving (autorul „Povestirilor din caverna adormită”) a scris despre Sinterklaas în „O istorie a New York-ului”. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care calatorea pe spatele unui cal în seara de Sfântul Nicolae. În 1822, Clement Clark Moore, poet şi profesor de teologie, a publicat un poem „Vizita Sf. Nicolae” (cunoscută şi ca „Noaptea dinainte de Crăciun”). Crăciunul lui Moore este un bătrân spiriduş vesel care zboară într-o sanie în miniatură cu opt reni minusculi. Moore chiar a denumit renii cu numele pe care le cunoaştem astăzi şi metoda prin care Santa vine prin coş.
Thomas Nast, ilustratorul şi caricaturistul care a creat măgarul şi elefantul pentru a descrie partidele Democrat şi Republican, a contribuit cu propria lui viziune asupra lui Santa pentru revista săptămânală Harper din 1860 până târziu în 1880. Nast l-a descris pe Santa într-o tunică roşie îmblănită cu o centură lată din piele. În fiecare an adăuga mai multe detalii versiunii sale despre legenda lui Santa, inclusiv atelierul de acasă de la Polul Nord şi Lista Neascultătorului şi Cuminţelului.
Santa Claus şi Polul Nord . În 1885, Nast a desenat doi copii privind harta lumii şi urmărind călătoria lui Santa de la Polul Nord până în Statele Unite. În anul următor, scriitorul american, George P. Webster, a preluat ideea, explicând că fabrica lui Santa de jucării şi „casa sa, în timpul lungilor luni de vară, sunt ascunse în gheața şi zăpada de la Polul Nord”.
În 1931 Haddon Sundblom l-a prezentat pe Santa ca pe un omuleţ rotofei mai degrabă, decât un spiriduş, cu o faţă jovială şi o barbă mare, într-o reclamă Coca-Cola. (Coca-Cola a fost client al agenţiei de publicitate a lui Sundblom din 1924 până la moartea lui, în 1976.) Astăzi, Santa Claus al lui Sundblom coboară prin coş în întreaga lume.În 1925, s-a descoperit că nu existau reni la Polul Nord. Exista însă, oricum, o mulţime de reni în Lapland, Finlanda. În 1927 marele secret al adresei lui Santa a fost divulgat de Markus Rautio („Uncle Markus”) care era gazda popularei emisiuni „Ora copiilor” la un post public de radio finlandez. El a declarat că Moş Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi din Lapland.Korvatunturi, literar „Muntele Ureche”, se află în ţinutul Savukoski, Lapland, Finlanda, pe graniţa fino-rusă. La 500 m (1,640 ft) înălţime este de fapt un deal mai mare. Însă cele trei vârfuri ale sale indicau răspunsul pe care copiii lumii îl cereau de ani de zile: „Da, Moş Crăciun (Santa Claus) există cu adevărat”. Şi oficiul său poştal oficial este în oraşul Napapiiri, lângă Rovaniemi, aproape de Muntele Korvatunturi. Muntele însuşi este interzis oamenilor.
Pomul de Crăciun . Se spune că Sfântul Bonifaciu, un călugăr din Crediton, Devonshire, Anglia, care a fondat biserici creştine în Franţa şi Germania în secolul VII, a dat într-o bună zi peste un grup de păgâni adunaţi lângă un stejar pentru a sacrifica un copil zeului Thor. Pentru a opri sacrificiul şi a salva viaţa copilului, Bonifaciu a doborât copacul cu o lovitură puternică de pumn. În locul său a crescut un mic brăduleţ. Sfântul a spus păgânilor proslăvitori că brăduleţul subţire era Copacul Vieţii şi era mărturia vieţii eterne a lui Cristos.Se mai spune că Sfântul Bonifaciu a folosit forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime a Dumnezeului Tată, a Fiului şi a Sfântului Duh. Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnaţi de tavan ca un simbol al creştinătăţii. Însă, în acele timpuri, dintr-un motiv pe care nimeni nu l-a putut explica, brazii erau atârnaţi cu vârful în jos..
Copacii ca simbol . Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. Egiptenii antici aduceau în casele lor ramuri verzi de palmier în cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, ca un simbol al triumfului vieţii asupra morţii. Fenicienii din antichitate foloseau tufişuri sacre în loc de temple. Romanii îşi decorau casele cu brazi veşnic verzi în timpul Saturnaliilor, un festival de iarnă în cinstea lui Saturn, zeul agriculturii. Preoţii druizi decorau stejarii cu mere aurii pentru festivităţile solstiţiului de iarnă. În timpul lui decembrie, în Evul Mediu, pe copaci erau atârnate mere roşii ca un simbol al sărbătoririi lui Adam şi Eva şi erau numiţi copacii paradisului.
Primii pomi de Crăciun. Prima referire despre un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga în Lituania în 1510. În 1521, Prinţesa Hélöne de Mecklembourg a intodus bradul de Crăciun la Paris după ce s-a căsătorit cu Ducele de Orleans. Mai există o referire scrisă cu privire la pomul de Crăciun în Germania, datată 1531. O altă referinţă celebră din 1601, este a unui vizitator la Strasbourg, Germania (acum parte din Franţa), care a consemnat o familie care decora un copac cu „napolitane şi beţe de zahăr aurii răsucite (zahăr de orz) şi flori de hârtie de toate culorile.”
Pomul de Crăciun a fost introdus în Statele Unite de coloniştii germani şi de mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de secesiune. În 1804, soldaţii americani staţionaţi la Fort Dearborn au târât copaci din pădurile înconjurătoare în barăcile lor.Marea Britanie a făcut cunoştinţă cu pomii de Crăciun în 1841, când soţul german al reginei Victoria, Prinţul Albert a adus un brad de Crăciun pentru familia regală la castelul Windsor. Obiceiul Bradului de Crăciun s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie, spre muncitori şi prin colonii (unde steagul imperial flutură uneori în vârful copacului).
Ornamentele pomului de Crăciun . Pomii erau decoraţi cu mere, prăjituri şi dulciuri timp de multe secole. Martin Luther a fost primul care a folosit lumânări pe pom târziu în secolul XVI. În 1842, Charles Minnegrode a introdus obiceiul decorării pomilor în SUA în Williamsburg, Virginia.
În anii 1850, compania germană Lauscha, cu sediul în Thuringia, a început să producă ghirlande de sticlă de diferite forme pentru pomul de Crăciun. Au introdus şi Rauschgoldengel, îngerii tremurători, îmbrăcaţi în auriu. Ornamentele de sticlă au ajuns în Marea Britanie în anii 1870, iar în America de Nord în jurul anilor 1880. În 1882, ornamentele au fost completate de luminile electrice de Crăciun. Edward Johnson, un coleg al lui Thomas Edison, a aprins un copac de Crăciun cu un şirag de 80 de beculeţe electrice pe care le-a fabricat singur. Până în 1890, şiragurile de lumini de Crăciun erau deja produse în masă.În anii 1900, magazinele instalau pomi mari iluminaţi pentru a-şi atrage clienţii.

A consemnat: prof. univ. dr. Mihai Miron