Se vor construi bazine didactice în şcolile bihorene
sept. 27, 2016, 0 Comentarii
La nici 10 zile de când a fost agreat proiectul cu privire la construirea a 9 bazine didactice în orașele din județul Bihor, la ședința de astăzi a Agenției de Dezvoltare Durabilă a fost prezentat studiul de prefezabilitate al acestora. Sunt prevăzute bazine didactice (semiolimpice) destinate școlilor pentru inițiere, iar după orele de înot ele pot fi deschise și pentru agrement. Funcționarea și întreținerea bazinelor va fi asigurată de către autoritățile locale, ele urmând să stabilească și prețul abonamentelor.
În urma studiului de prefezabilitate au rezultat și date cu privire la dimensiunile bazinelor, ele având dimensiunile de 25 x 12,5 m. Pentru amplasarea bazinelor, primăriile pun la dispoziția A.D.D. terenuri de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.
În următoarele două săptămâni vor fi verificate amplasamentele stabilite, după care se începe realizarea studiilor de fezabilitate. ”Consiliul Județean, ca urmare a reacțiilor pozitive, a decis ca acest proiect să devină unul prioritar. Dorim să asigurăm condiții copiilor pentru practicarea sportului, dar și să sporim condițiile de confort pentru locuitorii orașelor bihorene”- spune președintele Pásztor Sándor.
Biroul de presă al C.J. Bihor



























