Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Selecționata de baschet feminin (U20) a României, ratează Divizia A


Deși a început bine turneul de la Oradea, a Diviziei B a Campionatului European de baschet feminin U20, selecționata României l-a încheiat cum nu și-ar fi dorit, cu înfrângeri în ultimele jocuri, fapt ce a făcut să rateze, la mustață, promovarea în Divizia A.

După ce a pierdut ultimul joc din grupă, în fața Lituaniei, l-a cedat apoi și pe cel din semifinale, din compania Cehiei, pentru ca duminică să-l piardă și pe cel din finala mică, din nou cu Lituania.

Partida de duminică, din compania Lituaniei, era decisivă pentru tricolore pentru a obține promovarea. Cum însă și de această dată au pierdut în fața balticelor, cu 48-53, au ocupat locul 4 în clasamentul final al competiției, ratând promovarea, pentru că doar primele trei au avut acest beneficiu.

Jocul din finala mică se poate spune că s-a decis în primul sfert, atunci când echipa Lituaniei a luat un avantaj de șase puncte, scor 18-8, pentru că după aceea în celelalte 30 de minute, combatantele și-au trecut în cont aproximativ același nmăr de puncte, ultimele trei sferturi fiind foarte echilibrate. Cum sfertul al doilea a fost adjudecat de orădence, cu 14-13, în pauza mare s-a intrat cu scorul de 27-22 pentru nordice. Sfertul al treilea a fost câștigat din nou de Lituania, cu 13-12, iar ultimul, de naționala României, cu 14-13. În acest fel, rezultatul final a fost 53-48 pentru baltice, fapt care a făcut ca Lituania să încheie turneul pe locul al III-lea, obținând alături de primele două clasate, Cehia și Belarus, promovarea în Divizia A.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *