Senatorul Vochițoiu reiterează sprijinul pentru completarea Legii nr. 8/2006
oct. 3, 2015, 0 Comentarii
Senatorul Vochițoiu reiterează sprijinul pentru completarea Legii nr. 8/2006
Senatorul Vochițoiu reiterează sprijinul pentru completarea Legii nr. 8/2006
“Astăzi 05 mai 2015 am înscris la Camera Deputaților, pentru a intra la timp pe ordinea de zi a dezbaterilor, propunerea legislativa care pune în dezbaterea Parlamentului, în această sesiune, completarea Legii nr. 8/2006 cu prevederea încadrării activităţii de jurnalism ca activitate de creaţie”.
Declarația a fost făcută la sediul UNPR de senatorul Haralambie Vochițoiu în cadrul unei conferințe de presă susținută , împreună cu Secretarul General al UZPR, Benone Neagoe.
Senatorul Vochițoiu a declarat că formațiunea pe care o reprezintă va face tot ce este posibil pentru a sprijini Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în demersurile ei pentru ca jurnaliștii să beneficieze de o indemnizație de 50% din pensia care li se cuvine în baza asigurării în sistemul public de pensii.
La rândul său, Secretarul General al UZPR, Benone Neagoe a spus că proiectul a generat un val de reacții pozitive din partea jurnaliștilor, scriitorilor și a repre- zentanților mass-media, care susțin că această măsură nu este altceva decât îndrep- tarea unei omisiuni regretabile, un act de reașezare a profesiei de jurnalist într-un context echitabil, așa cum sugerează și inițiatorii lui. Aplicarea prevederilor Legii nr.8/2006 membrilor UZPR este practic un act de recunoaștere a meritelor lor civice, profesionale și creatoare, un act moral, un act necesar care nu trebuie să mai sufere amânare.
Stimaţi colegi,
Cunoaşteţi stadiul avansat la care s-a ajuns, privind încadrarea membrilor UZPR în prevederile Legii 8 / 2006.
Revin cu apelul de a susţine în continuare acest parcurs, care poate cunoaşte finalitatea în această sesiune a Parlamentului. Este necesar să se continue, sub diferite forme, în presa printată, on line, radio şi tv cu promovarea demersului şi argumentarea Roxanei Ichim, ca o reparaţie morală şi materială.
Acum, vă rog insistent să sprijiniţi, întocmirea unui dosar necesar domnului senator Haralambie Vochiţoiu, iniţiatorul completării Legii 8/2006, art. 1. Pentru a avea argumente cât mai solide, este necesar ca acest dosar să cuprindă, pe cât posibil, sute de adrese individuale, sau de grup, prin care să se solicite ca iniţiativa să fie votată în Parlament. Sugerez ca în 7- 8 fraze ( pe o coală A4 ) să se formuleze aprecieri la acest demers parlamentar, să se motiveze necesitatea recunoaşterii actului de creaţie al jurnalistuui, ziaristului şi alte considerente de ordin personal.
Pornind de la exemplul individual, vă rog să apelaţi la toţi jurnaliştii pe care îi puteţi contacta, să procedeze la fel şi să întregim o documentaţie cât mai convingătoare.
Pot susţine acest demers ( şi este de dorit ), mari personalităţi ale vieţii culturale, jurnalişti redutabili care nu vor beneficia de prevederile Legii 8, în calitate de oameni de presă, fiind membri altor Uniuni de creaţie, care le oferă deja bonificaţia respectivă la pensie ( scriitori,cineaşti etc.).
Pentru alte amănunte, dacă aveţi nevoie, împreună cu dl. Benone Neagoe, vă stăm la dispoziţie.
Toate aceste întâmpinări, adrese, le aşteptăm la sediul central ( din partea celor aflaţi în Bucureşti ), sau trimise prin email, scanate şi cu semnături, la adresa mea sau la contact@uzp.org.ro
Documentele trebuiesc adunate în zilele acestei săptămâni.
Vă mulţumesc pentru înţelegere şi aşteptăm grabnic cele solicitate.
Zile bune, cu sănătate !.
Doru Dinu Glăvan
Preşedintele UZP România



























