Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Sfântul și prințul. Poveste despre iubire, eros, dragoste, amor și sex


dragobete1aFondul  nostru  identitar s-a deşteptat, deodată, dintr-o adâncă letargie când ne-am trezit că iubirea pe plaiurile noastre începe să fie luată în stăpânire de un sfânt străin şi de o sărbătoare plecată de pe bătrânul Continent, ajunsă în Lumea Nouă şi întoarsă în Lumea Veche a traco-geţilor şi a urmaşilor Imperiului Roman.

Un emisar al Romei, rătăcitor pe ţărmurile Atlanticului şi ale Pacificului, venise, aproape pe nevăzute, să ne farmece şi să ne vrăjească din nou fecioarele şi femeile, cum făcuseră şi coloniştii romani cu două milenii înainte. Îşi va fi încruntat bătrânul Zamolxe, spiritul tutelar al acestor meleaguri, sprânceana ninsă de milenii şi eternităţi, la vederea noii colonizări, dezlănţuite impetuos de Sfântul Valentin, imberbul cuceritor. Pentru că Sfântul catolic începuse să facă victime în masă, profitând, expert în persuasiuni delicate, mai ales de sensibilităţile sexului slab. Priceput, şi-a condus campania de cucerire nu cu arme infernale şi maşinării de război, ci cu declaraţii bine ticluite, funde parfumate, dulcegării şi nimicuri de tot soiul. A venit pe un tărâm friabil şi a luat lumea prin surprindere, ca într-o ofensivă desfăşurată în taină, cu amoraşii, spiriduşii şi cupidonii lui, risipiţi în cohorte, când se-ngână ziua cu noaptea şi e somnul mai dulce.

dragobete2Se pare că iubirea cam adormise pe aceste meleaguri, şi cu ea şi Dragobetele, prăbuşit într-un somn letargic de multe decenii. Îşi mai aduceau aminte de el doar folcloriştii, etnologii şi studenţii mai silitori de la Litere. Poate că mai oftau visând la Prinţul Dezertor unele profesoare, fete bătrâne educate la pension, care-şi petrecuseră, ofilindu-se, tinereţile prin  biblioteci. Dar acesta îşi lăsase baltă misiunea de seducător. Nu mai erau vremuri pentru iubire şi pentru iubit. Poporul îl uitase de tot. Cui să-i mai ardă de dragoste? În comunism, mai spre sfârşit, oamenii aveau alte preocupări, cum ar fi supravieţuirea, rezistenţa la frig şi la foame, lupta cu lipsa speranţei şi cu frustrările adunate într-o uriaşă povară sufletească. Or, iubire pe frig şi pe foame, dragoste în vremea depresiei, mai greu de închipuit. Mai încoace, în zodia mult-visatei libertăţi, se cereau răzbunate frustrările strânse în decenii, trebuia recuperată o eră de suferinţe şi de himere clocite cu ochii spre Apusul făgăduinţelor. Şi-atunci, subtil cunoscător al sufletului, cutreierător, cu ochii închişi, prin întunecatele labirinturi ale Zeiţei Psyche, nu întâmplător soţia lui Eros, a pătruns, pe largile porţi deschise ale frustrării şi ale inimilor tânjind după iubire, fermecător şi manipulator, Sfântul Valentin. Şi nu oricând, ci chiar de Ziua lui, glorioasă în Occidentul care o consacrase.

Dragobete_saruta_feteleŞi atunci, după lunga hibernare în luna lui Făurar, când se îngână, într-o dragoste cu năbădăi, iarna cu primăvara, în fiinţa hibridă a lui Fe-Martie, ca un Ianus Bifrons, s-a trezit, într-un târziu, şi bietul Dragobete. Copleşit de somn şi de lene, numai de iubire nu-i ardea după atâtea decenii de grea piroteală. Dar, încetul cu încetul, s-a deşteptat, s-a înnoit, s-a schimbat la faţă şi, din fiinţa ursuză, îmbătrânită înainte de vreme, s-a prefăcut într-un fel de Prinţ al zilelor noastre. A păstrat ceva şi din straiele ponosite şi din vechiul lui fel de a fi, dar a încercat şi încearcă încă să se redefinească, sau, în limba (de lemn) de acum, să se „rebrenduiască”. Intrigat de izbândele amoroase ale rivalului lui din Apus, căruia nu-i rezista nici un suflet delicat, nicio inimă zburdalnică, a tras cu coada ochiului la acesta, la mijloacele lui, infailibile, de persuasiune, şi a mai împrumutat de la el câte ceva.

Nu prea-i iese ca lui Valentin, care face victime în masă în continuare, dar se străduieşte. Are noroc însă că lumea e însetată de Iubire. E adevărat, mai mult o iubire ancorată într-o dimensiune terestru-carnală, traductibilă prin: amor, eros, sex, decât dragostea spirituală, înaltă, metafizică.

De-Dragobete-Iubeste-RomanesteÎn cele din urmă, Valentin şi Dragobetele au lăsat la o parte rivalitatea şi duşmănia care începuseră să ia amploare prin mobilizarea vanitoasă a fiinţei originare. Nici nu se făcea, dacă tot vin amândoi în numele Iubirii. Au înţeles că e loc şi pentru unul şi pentru altul, că lumea vrea iubire, aşa cum o înţelege fiecare, carnală ori spirituală (mai puţin), ori, de ce nu, în ambele feluri şi că amândoi şi Sfântul şi Prinţul, au de câştigat.

Şi odată cu ei, şi toţi ceilalţi. Câştigă şi cei care pândesc, însetaţi şi înfometaţi, iubirea şi cele sau cei care cad (cu  pasiune) în mrejele ei şi nu în cele din urmă şi cei care ajută, cu sârg, frecându-şi mâinile, iubirea să se împlinească, antreprenorii şi manufacturierii iubirii.

Să ne iubim, aşadar!

Nicolae Răcuciu și Sorin Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *