Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Spadasina Bianca Benea, locul al V-lea, la C. M. de Scrimă de la Verona (Italia)


Sportiva orădeană Bianca Benea s-a clasat pe locul al 5-lea în proba individuală de juniori (U20) la spadă feminin de la Campionatul Mondial de Scrimă pentru Cadeți și Juniori, competiție care se desfășoară în aceste zile în Italia, la Verona.

Legitimată la CSM Oradea și antrenată de Nicolae Ille, Bianca Benea a obținut această clasare din totalul de 174 sportive, fiind la o singură tușă de medalie.

Întrecerea s-a desfășurat duminică, iar în grupe, Bianca a obținut cinci victorii din șase dueluri, avansând pe tabloul eliminatoriu, adică între primele 128 spadasine la U20 din concurs.

Parcursul sportivei de la CSM Oradea în fazele superioare:

Tabloul 128 – vs Bethan Plant (Marea Britanie, 15-6)

Tabloul 64 – vs Hana Satto (Japonia, 15-12)

Tabloul 32 – vs Lea Mayer (Germania, 15-13)

Tabloul 16 – vs Federica Isola (Italia, 15-13)

Tabloul 8 – vs Julia Falinska (Polonia, 14-15, foto copertă din acest duel)

De notat că Federica Isola, sportiva învinsă de Bianca pe tabloul de 16, este campioana în exercițiu a Europei. Victoria Biancăi s-a conturat în fieful sportivei italiene.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *