„Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi inainte de toate, să înveţi”(Nicolae Iorga).

De-a lungul timpului, aceste cuvinte au stat la baza valorilor pe care şcoala le promovează. Chiar dacă în trecut, conceptul şcolii nu se definea ca fiind o instituiţie de învăţământ public, în care se predau principalele discipline, ideea de educaţie se manifesta sub alte forme. La început, existau ucenici, învăţăcei, maeştri şi educatori. Aceştia se adunau în mici grupuri pentru a discua pe diferite teme, pentru a lectura sau a dezbate anumite probleme. Astfel era privită educaţia, nu ca un „dinte al cunoaşterii” precum cel al lui Finn McCool, războinic din Irlanda.
Finn era un erou din secolul al III-lea, după Hristos, care a avut o dispută cu un uriaş scoţian. Se spune că cei doi au aruncat cu pietre unul spre celălalt, peste mare, astfel înfăptuind formaţiunea de roci, care azi se numeşte Calea Uriaşului. Acest dinte îi spunea lui Finn, tot ceea ce îşi dorea să afle.
Cu toate că arheologii şi oamenii de ştiinţă, nu pot numi exact ziua în care această instituţie a apărut, se ia în considerare perioada antichităţii. Epoca antică a reprezentat un interval de timp înfloritor în majoritatea domeniilor: în Marea Britanie a început prima etapă a ridicării Stonehenge-ului, olmencii au ridicat oraşe întregi, Ramses al II-a a ridicat templul de la Abu Simbel, s-au construit Grădinile Supendate, considerate una din cele 7 minuni ale lumii, Grecia organizează pentru prima dată Jocurile Olimpice.
Dezvoltarea culturală s-a ridicat la cote maxime, mai cu seamă în Grecia, Italia, China şi India aceloraşi vremuri, spre deosebire de „Evul Mizeriei”.
Prima şcoală a apărut în Grecia antică, în jurul anului 385 înainte de Hristos. Părintele ei a fost Aristotel, un clasic al filosofiei universale, fondator al ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare şi un desăvârşit spirit enciclopedic. Metafizica, retorica, etica şi logica formală au fost de asemenea, întemeiate de Aristotel.
„Stagiritul” s-a născut la Stagira, oraş al peninsulei Chalcidica (în nordul Mării Egee). Oraş fondat în anul 655 înainte de Hristos, de un grup de colonişti ionieni din Andros, a fost cucerit în 480 î.d.H, de Xerses I, împărat al Persiei.
În prezent, este o staţiune mică de munte, cu aproximativ 300 de locuitori, recunoscută pentru ruinele cetăţii antice, dar mai ales pentru parcul tematic Aristotel. Parcul a fost inspirat din opera Physica, iar atractiile principale sunt statuia uriaşă a filosofului, prismele prin care se pot observa culorile spectrului solar, pendulele, sferele de inerţie, turbina cu apă, lentile, telescoape, reflectoare parabolice, ceasuri, compasul, pentaphonul, fiecare dintre ele în mărimi mari.
După 3 ani, se reîntoarce la Stagira, apoi pleacă la Atena, unde întemeiază Şcoala Peripatetică, rivala şcolii lui Platon.
Peripatetic este un nume care desemnează urmaşii şi discipolii săi, şi provine din grecescul „peripatetikos” şi se referă la mersul pe jos. În această privinţă, multe poveşti spun că Aristotel obişnuia să se plimbe cu studenţii săi pe aleile şcolii şi să discute, ori să lectureze. Preda prelegeri cât şi cercetarea filosofică şi ştiinţifică. El căuta scopul fiecărui fenomen.
După moartea sa, în 7 martie 324, primul şi cel mai important discipol al său, care îi ia locul la conducerea şcolii peripatetice, este Theofrast.
După el, au urmat Strato de Lapmsacus (288-269), Lyco de Troas (269-225), Aristo de Ceos (225-190), Critolaus (190-155), Diodor din Tir (155-140) şi Erymneus (140-110).
După conducerea lui Strao, şcoala a intrat în derivă, din motive cu totul şi cu totul neclare. Chiar şi aşa, principalul scop a fost ca învăţătura lui Aristotel să fie păstrată cât mai mult timp şi să fie transmisă cât mai departe.
Alexandru Afrodisianul a făcut unele comentarii bazate pe opera lui Aistotel. Însă cu apariţia neoplatonismului şi creştinismului, independenţa peripatetismului a ajuns la final. Totuşi, filosofia aristotelică a fost inclusă în sistemul neoplatonismului şi a fost păstrată până în zilele noastre, precum şi logica, ce este predată astăzi în licee.
O decoperire recentă a arheologului grec, Konstantinos Sismanidis, spune că a fost descoperit mormântului marelui filosof. Arheologul Sismanidis participă încă din anii ’90 la săpăturile realizate la Stagira. Konstantinos afirmă: „nu am dovezi irefutabile, dar dispun de indicii solide. Sunt aproape sigur.”(Q Magazine)
Săpăturile s-au desfăşurat în templul dedicat lui Zeus şi Atenei, unde s-ar fi aflat locul de odihnă veşnică a lui Aristotel”.
Cât despre popoarele hinduse, copiii între 8 şi 12 ani erau găzduiţi de către un guru, învăţător sau maestru spiritual, în special cel care acordă iniţierea unor ucenici. Şcoala la care învăţau aceşti elevi, se numea guraku. Acolo trăiau împreuna cu gurul lor, iar în schimbul lecţiilor primite, studenţii îşi ajutau învăţătorul la treburile casnice, precum gătitul sau curăţenia. Această metodă educaţională se menţinea până la 25 de ani de lecţii, timp în care elevii nu aveau dreptul de a se căsători ori de a părăsi gurakul. Astăzi, în India, educaţia a devenit un „drept fundamental”, indiferent de condiţiile precare ale numeroaselor familii.
Între 70 si 80 de milioane de copii, nu frecventează şcoala chiar dacă au vârsta minimă de şcolarizare. Această decizie aparţine familiilor, care au impresia că salariul este mult mai important decât educaţia copiilor. Legea prevede asigurarea învăţământului de calitate pentru toţi copiii. Statul este pregătit să suporte costuri de 3 miliarde de euro, pe o perioadă de 5 ani (55%), alături de statele regionale care vor suporta 45% din costuri. Legea a fost iniţiată de ministrul Manmohan Singh, care este de părere că toţi copiii din India trebuie să aibă dreptul la educaţie. (Financiarul).
Iniţiativa este foarte bună, însă o asemenea lege va fi foarte greu de aplicat, având în vedere situaţia actuală a Indiei. În China, s-au înfiinţat şcoli pentru diverse ramuri, precum confucianismul, muzica, tirul cu arcul, maematica, caligrafia sau manevrele de luptă, specifice Chinei.
În anul 425 după Hristos, Imperiul Bizantin a iniţiat şcoli primare pentru educaţia tinerilor, mai ales că personalul militar trebuia să aibă studii primare obligatorii.
Până în anul 1453, învăţământul a avut parte de o dezvoltare considerabilă. În secolul IX, cultura islamică a lansat şcoli care se ocupau cu educarea tinerilor în diverse domenii: literatură, artă, caligrafie, matematică, medicină, călărie.
Cea mai veche universitate din lume a fost fondată în anul 859, la Fas, apoi în 959, la Cairo, şi 1088 la Bologna, în Italia.
„Şcoala” face parte din vechiul tezaur al limbii româneşti, pe cand „şcolar” e o inovaţie lingvistică, înaintea căreia se întrebuinţează în Moldova, cuvântul „şcoler”, din secolul al XVIII-lea, care trăieşte încă în popor, sau „sholer”, după greceşte, pe care l-a păstrat şi Regulamentul Organic al lui Cuza.” (Istoria învăţământului românesc- Nicolae Iorga)
Se pare că domnii României nu au acordat, în primă instanţă, o importanţă atât de mare educaţiei poporului, întrucât, la început, mai bine de jumătate din populaţie era analfabetă.
Însă, după revoluţia din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, sistemele de învăţământ au început să se dezvolte pe tot parcursul secolului XIX. O dată cu apariţia şcolilor primare, gimnaziale, liceale, a universităţilor şi a altor instituţii dedicate educaţiei, au apărut şi Regulamentele Organice, menite să guverneze fiecare dintre aceste importante instituţii.
Cele două Războaie Mondiale au reprezentat un proces de inovare şi evoluţie considerabilă a învăţământului de toate tipurile. De atunci, educaţia în România a fost înfloritoare. Printre primii boboci ai scrierilor româneşti, se află Nicolae Filimon, cu romanul „Ciocoii vechi si noi”, operă care înalţă prestigiul intelectual al patriei. Însă, majoritatea populaţiei cu vârsta de peste 40 de ani, consideră că învăţământul din zilele noastre se află în derivă.
„Pe atunci se făcea şcoală”, spun vârstncii.”Şcoala era mai prosperă pentru că era unica sursă de informaţie. Şi acum e o sursa credibilă. Atât doar că pentru tineri încep să conteze şi alte surse, nu neaparat verificate” (Natalia Roman, profesoară).
„Şcoala e ca societatea, în transformare. Din păcate şi societatea e în derivă unde non-valoarea e valoare. Acest lucru se resimte şi în viaţa şcolii.” (N.R.)
Este o realitate foarte tristă. Elevii prezintă un dezinteres anormal pentru situaţia şcolară. „Pentru elevi, şcoala e un rău necesar, fără de care nu pot accede la meseria visată.” (N.R.)
„În general, majoritatea tinerilor concep şcoala ca pe o obligaţie. Trezitul de dimineaţă şi temele le dau multe bătăi de cap, negăsind rostul la toate aceste lucruri.”(Antonia Salomia, elevă în clasa a X-a) Suntem de-acord aşadar, că adolescenţii secolului XXI, prezintă un caz grav de dezinteres şi oboseală tipic adolescentină faţă obiectul şcolii, dar se aşteaptă la rezultate strălucite. „Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a te obosi”. (Jules Renard) „Şcoala încearcă să modeleze caractere. Încearcă. Dar devine neputincioasă în faţa acestei avalanşe informaţionale nefiltrate şi a totalei lipse de interes, inclusiv a parinţilor. Dacă ar dispărea şcoala, am trăi în haos. De bine de rău, acolo se promovează, încă valori…(N.R.) „Cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă”, spunea Victor Hugo. Este un real citat motivaţional pentru întregul tineret, nu numai român. Şcoala, nu este doar o uriaşă clădire plină cu camere. Modelează valori. Şcoala deschide drumuri. Haosul şi tot ceea ce a însemnat, în trecutul însângerat, un fiasco, şcoala a reuşit să remedieze, să suprime şi să cosmetizeze, să spele murdăria şi petele de pe demnitatea unei ţări. Puternic este acela care deţine informaţii, şi puternic va rămâne pentru totdeauna. Căci va veni un timp, în care cunoaşterea va fi răsplătită pe măsura valorii sale, iar atunci va fi adevărata inovaţie a lumii. Pe băncile din clasă trudesc mâini de viitori miniştri, conducători demni. La tablă scriu degete de viitori dascăli străluciţi, olimpicii înfăptuiesc legende cu fiecare premiu câştigat. Eminescu spunea că, „şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat” şi nu degeaba s-a numit un geniu. Nu în zadar s-au născut Enescu, Luchian, Păunescu, Blaga. Nu fără de rost au venit în lume şi au creat capodopere. Dar nu numai carte trebuie şcoala să ne înveţe. Disciplina, siguranţa de sine, bun simţ, fler, cinste şi onoare, te învaţă cu adevărat. „Şcoala are rostul să te ridice undeva de unde să-ţi fie ruşine să mai cobori.” (Paul Louis Lambert)
Aşadar, structural vorbind, în ţara noastră anul acesta şcolar are 35 de săptămâni. Primul semestru are 19, iar cel de-al doilea 16 săptămâni. Se încheie deci, pe 23 iunie. Perioada „Şcoala Altfel” este stabilită de fiecare diriginte în parte, în luna octombrie.
Vacanţa de iarnă va avea 2 săptămâni, între 24 decembrie şi 8 ianuarie. Vacanţa intersemestrială este între 4 si 12 februarie 2017, iar cea de primăvară între 19 si 30 aprilie. Cât despre clasele terminale din învăţământul gimnazial, vor lua vacanţa în 16 iunie, iar cele din învăţământul liceal, în 2 iunie 2017.
„Cei ce concep programele, nu cred că lucrează la catedra. Programa e prea stufoasă. Se vrea prea mult în timp scurt.”(N.R.)
Acesta este învăţământul de azi, perceput de elevi şi profesori. În esenţă, „caracterul unei şcoli bune e ca elevul să înveţe mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însăşi profesorul.”(Mihai Eminescu)

Alexandra Torjoc, elevă la Colegiul M. Eminescu Oradea