Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Târgul AgroBihor, ediţia a VIII-a, în parcarea de la Era Park


ERA Park se transformă într-o super gospodărie, cu legume proaspete, mâncăruri tradiţionale, animale şi multe utilaje agricole.

agro2 Cea de-a opta ediţie a Târgului AgroBihor se desfăşoară în perioada 2-4 septembrie, în parcarea centrului comercial, iar anul acesta va aduce, pe lângă noutăţile din domeniu şi nume consacrate pentru iubitorii de folclor.
Startul evenimentului va fi dat vineri, 2 septembrie, la ora 11. Dacă prima parte a zilei este alocată deschiderii oficiale şi vizitării standurilor, spre seară, de la ora 18, bihorenii sunt invitaţi sub cupola centrului comercial, la un concert folcloric extraordinar, cu Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de orchestra Rapsodia Bihoreană, sub îndrumarea dirijorului prof. Liviu Buţiu. Vor mai urca pe scenă interpreţii Antonela Ferche Buţiu, Maria Sidea, Voichiţa Mihoc, Dana Ionela Jurjuţ şi laureaţi ai agro4 concursului „Moştenitorii”, realizat de TVR 1, dar şi ansamblul de dansuri populare „Vetre Bihorene”. La fel ca în anii trecuţi, vizitatorii vor putea vedea o gamă variată de maşini agricole care lucrează pământul, de la arat până recoltarea produselor, dar şi diverse tipuri de tractoare, dotate la nivelul celor mai recente cerinţe din domeniu. Iubitorii de produse tradiţionale şi mâncăruri vor avea la dispoziţie sortimente diverse de legume şi fructe, miere de albine, uleiuri presate la rece, vinuri din diferite specii de struguri, cârnaţi de casă şi chiar produse de pielărie. Curioşii vor putea admira inclusiv un stand cu legume inedite, altfel colorate, ca de exemplu roşii galbene sau negre, cartofi violeţi sau dovleci ornamentali, dar şi expoziţii de cai de rasă, agro3 vaci, oi, porci sau ponei.
La eveniment sunt aşteptate să participe peste 80 de firme din domeniu, atât din vestul ţării, cât şi din Bucureşti. „Suntem mândri că, odată cu lansarea accestui târg, multe firme şi-au deschis reprezentanţe – şi sedii mari de reprezentanţe în vânzarea de utilaje – la Oradea”, a precizat inginerul Marius Ştefan, organizatorul evenimentului.
AgroBihor va cuprinde şi o serie de seminarii şi demonstraţii pentru fermieri.

PROGRAMUL Târgului AgroBihor 2016:

agro6Vineri 2, septembrie
Ora 11 -Deschiderea oficială
Ora 12 -Vizitarea standurilor
Ora 14 -Simpozion cu tema: “Prezent şi viitor în domeniul maşinilor agricole”, prezentat de Conf. Dr. Ing. Sorin Tiberiu Bungescu
Ora 17 -Plăcinta toamnei (galeria Carrefour)
Ora 18 -Concert extraordinar de folclor Nicolae Furdui Iancu, la Cupola ERA Park

Sâmbată, 3 septembrie
Ora 11 -Demonstraţie cu utilaje folosite în ferme, prezentată de firma FARMTECH
Ora 14 -Întâlnirea Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor şi Lucrătorilor în Reproducţia Animalelor Bihor – Condiţii de acordare a sprijinului cuplat, locaţia: cortul organizatorului
Ora 16 -Întâlnirea crescătorilor de cabaline, locaţia: cortul organizatorului
Ora 17 -Atelier pentru copii – micii fermieri

agro5 Duminică, 4 septembrie
Ora 11 -Premierea exemplarelor de caprine, ovine, bovine şi cabaline expuse
Ora 12 -Simpozion cu tema: “Îmbunătăţirea competivităţii şi calităţii laptelui de oaie în zona de Vest a României”, prezentat de Prof. Dr. Ing. Ioan Padeanu, în Sala de conferinta ERA Park
Ora 14 -Tombola participantului
Ora 16 -Festivitatea de acordare a diplomelor de participare la Targul AgroBihor ediţia a VIII-a

Dinicu Braghină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *