Sărbătoriile tradiţionale de iarnă sunt doar amintirii frumoase în 2020?

Pandemia ne va ține în case și departe unii de ceilalţi, ca și în primăvară, la Sărbătoriile Pascale. Ne amintim că anul trecut pe vremea asta și sperăm că la anul de sărbătorii să putem retrăi magia Crăciunului prin tradiții, obiceiuri și credințe alături de cei dragii.

Sărbătoarea Naşterii Domnului de la 25 decembrie se deschide un răstimp în care bucuria este mai pregnantă decât în oricare altă perioadă a anului, pentru atmosfera în care este învăluită sărbătoarea şi în mod tradiţional Crăciunul reuneşte familii.

Tradiţiile străvechi care însoţesc aşteptarea sărbătorii prin o atmosferă special a colindelor, a tăiatul porcului, venirea lui Moş Crăciun cu daruri sunt elemente care amplifică bucuria evenimentului.  Esenţa creştină a sărbătorii Crăciunului semnifică venirea între oamenii a Fiului lui Dumnezeu. Totul se întemeiază pe relatarea biblică făcută de evangheliştii Luca şi Matei:

„Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

„Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.

Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.

Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus”,  Sfânta Evanghelie după Matei

Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”, Sfânta Evanghelie după Luca

Se aude în biserică Istoria evanghelică la Liturghia de Crăciun și este încununată de colinde. Mersul cu colindatul de Crăciun simbolizează Vestirea pe care au făcut-o îngerii şi păstorii despre Naşterea Mântuitorului. Sărbătoarea este celebrată în bisericile creştine din întreaga lume, ortodocșii în dimineaţa de 25 decembrie și catolicii participă la o liturghie la miezul nopţii.

În Creştinismul răsăritean este obiceiul ca preotul să umble, în Ajun, cu icoana din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului. O parte dintre creştinii răsăriteni, cei care respectă calendarul vechi, sărbătoresc Crăciunul mai târziu cu 13 zile, la 7 ianuarie, atunci când după calendarul nou este ziua de sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul.

Tradiții vrâncene

Marele Praznic al Crăciunului și Sărbătorirea Anului Nou în județul Vrancea sunt cele mai răspândite și mai fastuoase obiceiuri și tradiții românești care cuprind colinde, cântece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măști (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluții, călușeii) – și o seamă de datini, practici, superstiții, ziceri, sfaturi cu originea în credințe și mituri străvechi sau creștine. Dintre acestea, care exprimă înțelepciunea populară, realul sau fantasticul, esențe ale bogăției noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale țării.  În județul Vrancea, se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul, ca omul să fie în această zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an. Porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașă, căci și-a văzut cuțitul. În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine și să nu părăsească stupul pe vremea roitului. În Ajunul Crăciunului nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an. După Crăciun să nu mai fie lăsați copiii să mai spună colinde, că fac bube. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite. Se crede că la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La cele trei sărbători mari – Crăciun, Paște și Rusalii – să te speli cu apă în care au fost puși bani de argint și vei fi bănos.  Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele. Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun, că anul care vine are să fie mănos în toate. În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie grași peste an. În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat. În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu muruială de faină de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din gradină, ca ei să fie în vară încărcați de roade. În Ziua de Crăciun nu se matură în casă, ci a doua zi, și după ce ai maturat duci gunoiul acela la pomi, că-i ajută să fie roditori. „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun nașterea lui lisus Hristos, șiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul și adesea înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Despre Moș Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos. Pomul Crăciunului la sate se îmbracă în aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraș. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din ață de fuior pe care sunt înșirate boabe de fasole albă; Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârșie germană, așa cum este și cântecul „O, brad frumos!”. În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum. Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia Fericită, iar după alții din Persia. Tradiția ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard și Balthazar; Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun și Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în „Descrierea Moldovei” ca „Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei și scârbei. ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat și sfârșind cu zilele Crăciunului și prin unele parți în ziua de Sf. Vasile până seara. În dimineața de Crăciun e bine să ne spălam cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curați ca argintul și feriți de boli;  Începând cu întâia zi de Crăciun și în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc nașterea lui Iisus Hristos.; În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alții, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel născut în iesle și încălzit de vite cu suflarea lor;  Aproape de revărsatul zorilor, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriți și le cântă la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „zori”, spunându-se că atunci „cântă zorile”. Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin de sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, cică se cinstesc; „Paharul de aur” este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez, la cununie, și care reprezentă un bun al familiei, transmiţându-se din generație în generație; În Ajunul Crăciunului, se pune pe un scaun, în tinda casei, fân și pe el un colac și in jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fânul ca să se înmulțească și să fie „an bun”. În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări și la animale, „să fie cu spor ca și colindătorii”.. În noaptea Anului Nou, țăranii apelau la „calendarul din cărbuni”. Alegeau câțiva cărbuni aprinși și le dădeau numele plantelor pe care doreau să le semene: orz, ovăz, grâu, secară și după cantitatea de cenușă rezultată în urma arderii complete și a stingerii cărbunilor, se vedea cât de bună va fi recolta. În noaptea Anului Nou, fetele ies în ogradă și numără nouă stele și dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că și ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roagă pe stea să-i aducă ursitul. La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ține pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se așează pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare și din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul. în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile „stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului. În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească și să se împace. Se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă și a patra de iarnă, și cum va fi vremea în aceste zile așa vor fi si anotimpurile; Mai este un obicei, ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intră pe rând în casă și întorc fiecare dintre ei câte o farfurie și ce se află sub farfurie le arată că așa le va fi ursitul(a) sau că așa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de țuică = băutor; pâinea = bogăție; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuție. Superstiții. Se crede că în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unei urâri: „Doamne ajută!”, „Să-ți fie de bine!”, „Sănătate!”. Era folosit și calendarul de ceapă. În 12 foi de ceapă erau puse cantități egale de sare și erau lăsate pe pervazul ferestrei. Fiecare foaie de ceapă simboliza o lună din anul calendaristic. A doua zi, se putea observa gradul de umiditate. În funcție de umiditate, se știa care luni ale anului vor fi secetoase și care ploioase. Exista tradiția ca atunci când flăcăii mergeau cu Plugușorul să folosească un plug adevărat. Cu el trăgeau o brazdă prin curtea gospodarului ca să-i meargă bine semănaturile. Tot în ajunul Anului Nou se mergea și cu semănatul. Aruncau în brazda proaspătă semințe de grâu, porumb, secara și ovăz. sau aruncau grâul peste casă, să crească cât casa. Așa sperau să obțină o recoltă bogată în anul următor.

În Ajunul Crăciunului gospodinele din Vrancea pregătesc turtele, scutecele Domnului nostru Iisus Cristos sau ajunelele. Este ziua în care fetele de măritat sunt învăţate de mame și bunici cum să pregătească turtele din făină curată, cernută prin sită nouă, niciodată folosită. Aluatul nu se priveşte cu mirare, pentru a nu se deoache. Nimic din ce a slujit preparării aluatului nu trebuie risipit, sau lăsat la întâmplare căci fiecare fărâmă are virtuţi magice. Punem făină de grâu, punem apă, drojdie, puţină vanilie şi frământăm, bine, după care  lăsăm să  crească. Ca să crească cu spor, aluatul trebuie frământat repede şi focul să nu fie încins prea tare. În timp ce turtele se coc pe plită, se pregăteşte miezul de nucă. Nucile sunt mărunţite cu sucitorul, să rămână bucăţele mai mari, să dea gust deosebit turtelor unse cu miere. Ajunele se dau de pomană. Tradiţia este veche de sute de ani şi s-a transmis din generaţie în generaţie. Departe de oraşe,  tradiţia este respectată cu sfinţenie.

În ziua de Ajun copiii umblă cu colindul. Cetele bat uliţele satului intrând în fiecare ogradă. Se spune că dacă în această zi nu eşti colindat vei avea pagubă tot anul. Din bătrâni e lege ca de acum încolo, până după trecerea sărbătorilor, fiecare este dator să se înţeleagă şi să trăiască bine cu neamurile şi vecinii.

Tu ce tradiții, obiceiuri și simboluri vei respecta în acest an pandemic?

Mircea Costel BRATOSIN, Anul I, Jurnalism