Ultimele zile de lucru a centralei electrice, cu funcţionare pe cărbune
Apr 11, 2016, 0 Comentarii
Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare se află pe ultima sută de metri, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru ca noua centrală pe gaz metan să funcţioneze, iar vechea centrală care funcţionează cu cărbune să fie oprită treptat.
În ultimele zile, a funcţionat un singur cazan cu cărbune şi a pornit primul cazan cu gaz, pentru apă fierbinte.
Electrocentrale Oradea nu a mai cumpărat cărbune deloc, astfel că în prezent mai există în stoc aproximativ 6000 de tone de cărbune, iar zilnic se consumă aproximativ 2000 de tone. Aceasta înseamnă că vechile instalaţii vor mai funcţiona până la mijlocul acestei săptămâni. După 50 de ani de la punerea în funcţiune a instalaţiei CET-ului, aceasta va fi închisă definitiv.
Joi, 14 aprilie, vechea centrală se va opri, iar apa caldă va fi asigurată de noua centrală.
Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, respectiv construirea noii centrale pe gaz, este unul dintre cele mai importante proiecte ale municipalităţii, atât pentru valoarea foarte mare a proiectului, de 53 de milioane de euro, cât şi pentru faptul că are un impact major asupra a peste 140 de mii de cetăţeni şi va reduce semnificativ poluarea. Noua centrală pe gaz metan va produce atât energie termică cât şi electrică.
Biroul de presă