Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Un tsunami mătură Europa


Lumea e în schimbare. Europa e zdruncinată de felurite crize și doar vitalitatea şi puterea creativă a europenilor o mai pot salva. Nici rezultatul scrutinului austriac, deşi a dat câştig de cauză unui ecologist, nu poate linişti spiritele într-o Europă aflată în degringoladă şi descompunere accelerată.
Anul se încheie curând și se poate spune de pe acum că, așa cum era de prevăzut încă din 2015, acesta a fost un an revoluţionar. Un an care schimbă din temelii Marea Britanie, SUA, UE și, până la urmă, toată lumea. Europa va fi cu totul alta fără britanici așa cum Statele Unite vor fi cu totul altele cu un afacerist sadea la Casa Albă. Donald Trump a și comis deja două gafe: a avut o covorbire cu președintele Taiwan-ului, țară recunoscută de doar 23 de alte state, stârnind mânia Beijing-ului (care a și amenințat cu represalii, cum ar fi devalorizarea yuan-ului, ceea ce ar produce daune imense economiei americane, mare importatoare de chinezării) și, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, a fost „pârât” pe surse (iată, se practică și la ei) că în cursul unei convorbiri cu președintele Argentinei ar fi menționat în treacăt și despre posibila autorizare a unui turn Trump în capitala Buenos Aires. Pe scurt, nici n-a apucat să se suie pe cal şi, înainte de a fi depus jurământul, a și reuşit să înspăimânte lumea.
Urmează alegerile prezidenţiale din Franţa, în aprilie viitor, în care fiica MarineLePen conduce detașat în sondaje. Regruparea republicanilor în spatele lui Fillon și a socialiștilor în spatele actualului premier Valls ar mai putea să strângă lupta, dar șansele unei victorii a național-populiștilor Frontului sunt încă foarte mari. În Germania, țară care va avea alegeri generale tot anul viitor, cancelarul Angela Merkel nu este deloc sigură de victorie. Aflată în fruntea curentului integrator-nivelator, al unei Europe pusă pe reducerea rolului națiunilor dar și promotoare înfocată a găzduirii migranților asiatici și africani, președinta CDU va trebui să înfrunte revolta unei națiuni care nu a mai fost atât de umilită la ea acasă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Creșterea economică formidabilă și a rolului Germaniei până la a fi devenit, de facto, liderul UE, pălesc brusc în fața unui singur exemplu: o tânără stagiară, medic și fiică a unui demnitar UE, a fost violată și ucisă de un afgan în interiorul unei tabere pentru refugiați. Or nemții nu știu dacă vor putea să ierte așa ceva, cu toate realizările excepționale ale cancelarului. De aceea, alegerile de anul viitor sunt aşteptate cu înfrigurare.
Oponenții reformei propuse de tânărul premier Matteo Renzi au învins la referendumul din Italia, tema plebiscitului fiind restrângerea puterilor regionale și a Senatului. În realitate, a fost o luptă cu ultra naționaliștii populiști ai lui Grillo – un antieuropean convins – și în care cei din urmă au învins fără drept de apel. În Austria, a câștigat președinția candidatul verzilor, Van der Bellen, un pro-european, dar nu trebuie pierdut din vedere reversul medaliei: ultra-naționalistul și populistul Hofer a avut doar puțin sub jumătate din voturi, ceea ce înseamnă că balanța se poate răsturna oricând. Pe scurt, în UE se adâncește în actuala criză de identitate. Matteo Renzi este al doilea șef de guvern din UE care demisionează după pierderea unui referendum, după șeful guvernului britanic, David Cameron. Ambii au fost învinși de coaliții formate din cetățeni revoltați, conduse de populiști de stânga și de dreapta. Întreaga Europă se confruntă în prezent cu ascensiunea formațiunilor populiste. Este rezultatul clar al politicilor elitiste ale ultimilor 15-20 ani, pro-corporații, pro-globalizare, pro-bănci, complet rupte de realitatea cotidiană a vieții cetățenilor europeni.
Vor urma şi alte ţări exemplul Brexit? Va rezista moneda europeană asaltului guvernelor naționale? Se va reforma UE? Îşi va păstra şi îşi va apăra Europa valorile? Va fi limitată libertatea noastră și a copiilor noştri? Câtă putere are fiecare din noi pentru a influenţa cursul evenimentelor? Câtă responsabilitate să transferăm noi, cetăţenii, instituţiilor UE? De câtă securitate şi supraveghere avem nevoie cu adevărat? Trebuie să ne fie teamă de globalizare, de CETA, de TTIP? Iată întrebările la care liderii UE nu au răspuns, preferând politica amânării sau ascunderii gunoiului sub preș, cum au făcut în cazurile Greciei și Portugaliei. Iar răspunsurile pe care le-au evitat ei le dau cetățenii la urne și vin ca un tsunami, măturând violent și probabil ireversibil tot ceea ce s-a construit atât de superficial și de neglijent, în ultimii ani.
Chiar dacă o să vi se pară exagerat, întrebarea fundamentală a alegerilor de peste două săptămâni din România este aceeași: mergem înspre un populism cu accente naționaliste, izolaționist și ușor autist, sau înspre o Europă a valorilor pe care le tot proslăvim de șapte ani, de când i-am devenit membri? Când să răspund, m-a trecut un fior: care Europă?!? Și am renunțat, poate știți dumneavoastră răspunsul.

Virgil Cosma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *