Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Unirea Dej-CS Oșorhei 2-3, în ultima etapă din Liga a III-a de fotbal


Echipa bihoreană de fotbal CS Oșorhei a încheiat campionatul din Liga a III-a cu un succes pe terenul formației Unirea Dej. Bihorenii s-au impus, cu scorul de 3-2 pe stadionul din cartierul Dealul Florilor, grație unui gol marcat de Valentin Petricău, în penultimul minut de joc. Echipa antrenată de Gheorghe Silaghi a condus cu 2-0, după reușitele lui Bercea și Sergiu Ban, dar a fost egalată spre finalul unei partide în care toate cele cinci reușite au venit în partea secundă. Bihorenii au avut inițiativa, cel puțin în fața porții adverse, ratând două oportunități de gol în prima repriză.

Deși ocupă un loc retrogradabil, este foarte probabil ca CS Oșorhei să rămână în eșalonul al treilea, având în vedere, de exemplu, și faptul că din Liga a II-a nu va retrograda decât o echipă, în loc de cinci, pentru că celelalte patru s-au retras (Șoimii Pâncota, ACS Berceni, Unirea Tărlungeni și CSM Rm. Vâlcea).

A paromovat din Seria a V-a a Ligii a III-a în eșalonul secund formația sibiană AFC Hermannstadt.

 Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *