Universitatea CSM Oradea – ACS KSE Târgu Secuiesc 68-53, la baschet
Dec 6, 2017, 0 Comentarii
Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea au obținut o nouă victorie. Bihorencele s-au impus pe terenul celor de la ACS KSE Târgu Secuiesc, într-un meci care a contat pentru etapa a VII-a din prima fază a Ligii I, la baschet feminin.
Formația antrenată de Adriana Niculescu, Ioana și Daniel Anica s-a impus cu scorul de 68-53.
După cum notează și site-ul clublui orădean, „rezultatul acestui meci este foarte important în condițiile în care acestea sunt singurele echipe de sine stătătoare din grupa a III-a, a fazei inaugurale în Liga 1 feminin”. De menționat că și în tur, orădencele au învins cu scorul de 75-56.
Prin prisma acestui rezultat, respectiv a disputării în devans a unui meci, Universitatea CSM Oradea are un bilanț general de 7 victorii și o înfrângere. Astfel, echipa din Oradea se menține pe prima poziție a clasamentului.
Florin Mihalca