Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Universitatea din Oradea – Bursele Erasmus sau atunci când academia și prietenia rimează perfect


În acest an universitar, peste 70 de studenți Erasmus și-au propus să studieze, un semestru sau chiar un an academic, la Universitatea din Oradea, în cadrul programului Erasmus. Aceștia provin din țări ca: Turcia, Iordania, Portugalia, Franța, Spania, Italia sau Germania.

Pentru a-i ajuta să se acomodeze, Departamentul de Relații Internaționale, împreună cu un grup de studenți din universitate, a organizat mai multe vizite, în campus și prin Oradea.

Studenții străini au fost impresionați mai cu seamă de vizita la bisericuța de lemn aflată în campusul universității. De asemenea, biblioteca a produs o frumoasă impresie studenților străini. Alte puncte de atracție pentru oaspeții universității au fost pendulul lui Foucault, la vremea instalării sale, cel mai vechi din România.

Lect. univ. dr. Vasile Grama, cadru didactic al Departamentului de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului, și-a pregătit studenții pentru a fi cei mai buni ghizi ai oaspeților sosiți la Oradea în cadrul programului Erasmus. Din cadrul turului pe care aceștia l-au făcut în Oradea n-au putut să lipsească informațiile despre istoria locurilor, arhitectura secession și specificul multicultural al orașului.

La sfârșitul săptămânii trecute, studenții Erasmus au vizitat defileul Crișului Repede, peșterile de la Vadu Crișului și „Unguru Mare” de la Șuncuiuș. Pentru perioada următoare sunt programate două evenimente de promovare a programului Erasmus la Universitatea din Oradea. De această dată, gazdele, studenții Universității din Oradea, vor povesti despre experiența trăită de ei, la facultăți din străinătate și, la rândul lor, musafirii străini ai universității vor prezenta facultățile unde învață la ei acasă.

Iată ce spun câțiva dintre studenții Erasmus aflați în aceste zile la Universitatea din Oradea despre experiența lor de până acum:

„Salut. Sunt studentă la Universitatea din Coimbra, Portugalia și am decis să vin la Oradea pentru că am înțeles că acest oraș este foarte diferit de orașele noastre. Primul lucru pe care l-am observat, imediat ce am sosit, a fost clima, deși cerul era însorit, vântul era rece. Este evident că orașul se reconstruiește, ceea ce e foarte bine, din perspectiva clădirilor istorice, dar și din cea a noilor obiective ale orașului. Sunt destul de mulți cei care nu vorbesc engleza, dar se străduiesc să comunice cu noi, prin gesturi sau mimică, pentru a ne oferi tot ce au mai bun. În concluzie, mi-a făcut plăcere să descopăr Oradea și oamenii ei. Sunt foarte recunoscătoare că am avut parte de această oportunitate”. (Maria)

„După aproape un an, aici în România, drumețiile în natură s-au dovedit a fi printre cele mai bune experiențe. Ne aduc pe toți împreună, indiferent de naționalitate, limbă, origine sau nivel de cunoaștere a limbii engleze. Cred că în asta constă frumusețea programelor Erasmus: învățăm mult unii de la ceilalți, dărâmăm toate stereotipurile cu care am venit. Descoperim modul de viață românesc, pas cu pas, fiindcă poate fi chiar derutant la început, și, încet, ne găsim propria cale. România chiar îți ajunge la suflet, mai ales când cerul e senin și cursurile n-au început încă. Cred că această stare va rămâne una din amintirile cele mai dragi mie din România: vizitele la peșteri și cascade, călătoriile cu trenul și, mai important, să împărtășesc aceste momente cu prietenii”. (Alicia Feras – Franța)

„Azi începe cea de a doua mea săptămână în Oradea și, în timp ce scriu aceste lucruri, nu-mi simt picioarele. Am fost într-o drumeție de patru ore prin defileul Crișului Repede. Mintea mi-a stat locului. Să fiu la Oradea este o experiență atât de grozavă și excursia de astăzi m-a ajutat să realizez acest lucru. Vadu Crișului e minunat!”. (Bora Dina – Turcia)

„Prima mea experiență Erasmus în Oradea a început în cel de-al doilea semestru al anului universitar 2020-2021. În ciuda dificultăților create de pandemie, toți cei din jurul meu au știut cum să facă să mă simt binevenit, mi-am făcut mulți prieteni și m-am bucurat să descopăr acest frumos oraș. Oradea e plină de surprize. Terenurile de sport, spa-urile, ștrandurile sunt doar câteva exemple. Centrul orașului e uluitor, adevărată inimă a locului, cu multe evenimente, animat de localnici, cu restaurante și frumos iluminat noaptea. Universitatea mi-a asigurat cursuri de calitate, iar profesorii sunt foarte disponibili pentru a-i ajuta pe toți cei care le-o cer. Datorită experienței de aici am putut să apreciez frumusețea României și să mă bucur de o bună pregătire în același timp. De fapt, am decis să aplic pentru încă o bursă Erasmus și să mă întorc aici pentru a mă bucura de viața universitară, cu toate activitățile rezervate beneficiarilor acestor burse. Îmi doresc să mai petrec cel puțin încă un semestru aici, împreună cu toți”. (Alessandro – Italia, pentru a doua oară la Oradea, cu bursă Erasmus)

„În primul rând, pare greu să-ți părăsești țara. Să mergi într-o altă țară, nu e nici asta un lucru ușor. Pentru că sunt o sumedenie de lucruri diferite, cum ar fi mâncarea, oamenii și cultura. În ciuda acestor lucruri, e un sentiment grozav să ieși din zona de confort, să faci ceva de unul singur și e o experiență pe care fiecare ar trebui să o trăiască. Și să înveți ceva despre alte culturi, comunicând cu străinii, e unul din cele mai mari avantaje ale programelor Erasmus. Oradea e unul dintre orașele minunate pe care le-am văzut. Sunt sigură că, dacă n-ar fi fost pandemia, ar fi fost chiar mai bine. Dar, în ciuda acestei realități, atmosfera orașului e caldă și primitoare. Tocmai potrivită pentru a descoperi mulțimea de clădiri frumoase din centrul orașului”. (Tayfun – Turcia)

Biroul de Comunicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *