Voleibalistele de la CSU Oradea, în prima etapă a returului Diviziei A2 / Vest
nov. 30, 2017, 0 Comentarii
Voleibalistele de la CSU Oradea dispută sâmbătă, de la ora 12, pe teren propriu, jocul din prima etapă a returului Diviziei A2, Seria Vest.
Elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi vor primi, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea, replica echipei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș.
De menționat că în jocul din tur, orădencele au pierdut, bifând una din cele doua înfrangeri din prima parte a campionatului, însă „de acestă dată sunt încrezătoare că pot să-și adjudece victoria pe teren propriu”, după cum a declarat Paul Alexi-Szabo, managerul echipei orădene.
Sâmbătă, la Oradea, se vor întâlni două echipe care au același număr de puncte și care au avut meciuri echilibrate până în acest moment, orădencele fiind determinate să câștige pentru a se detașa în clasament.
Programul celorlalte jocuri ale primei etape din returul Diviziei A2, Seria Vest la volei feminin (sâmbătă):
SCMU Craiova – CSU Politehnica Timișoara
FC Argeș Pitești – CS Volei Club Deva
ACS Transilvania Brașov – CSM Sibiu
Florin Mihalca



























