Voluntari români şi străini prezenţi pe şantierul Habitat pentru Umanitate
ian. 11, 2016, 0 Comentarii
21 de tineri din Irlanda de Nord, ajutaţi de tot atâţia elevi de la două importante şcoli orădene, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi Colegiul Naţional Mihai Eminescu, lucrează cot la cot în beneficiul oamenilor care nu au o locuinţă decentă. Tinerii irlandezi sunt parte a unui program naţional derulat pe teritoriul Irlandei de Nord, intitulat „Construcţia Tinerilor,” având dubla semnificatie. Pe de o parte elevii de pe tot parcursul ţării sunt provocaţi să construiască locuinţe decente pentru nevoiaşi în ţări mai puţin dezvoltate, iar pe de alta parte, ei sunt învăţaţi să-şi „construiască” un caracter de calitate.
Experienţa tinerilor în România nu se va rezuma doar la construirea de locuinţe, ei vor participa şi la alte activităţi. Asfel se vor bucura de o seară tradiţională românească la care vor asista la un spectacol de dansuri şi cântece populare din Bihor, vor gusta din bucatele specifice locului şi vor vizita puncte de interes precum Băile Felix, Băile 1 Mai, Oradea sau Peştera Urşilor.
Alături de irlandezi sunt și gazdele de la câteva școli din Bihor. Elevii orădeni au preferat ca în vacanţă, în loc să stea pe terasă sau la ştrand, să lucreze alături de irlandezi, de alţi voluntari locali şi de familiile ce vor primi locuinţele în beneficiul celor care au nevoie de un acoperiş trainic şi sănătos deasupra capului.
De-a lungul celor trei ani, programul Youth Build a oferit o experienţă aparte celor aproape 200 de elevi de la 34 de şcoli de pe întreg cuprinsul Irlandei de Nord care au lucrat în comunităţi locale din Polonia şi România. Acest program este o oportunitate pentru tineri cu vârste între 16 şi 18 ani de a munci în echipă, de a-şi construi încrederea în sine şi a dobândi noi abilităţi.
Dinicu Braghină – jurnalist Radio România



























