Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată la statuia poetului Mihai Eminescu


 

Primăria Oradea invită publicul orădean la celebrarea Zilei Culturii Naționale, care va avea loc duminică, 15 ianuarie, ora 13:00, la statuia marelui poet național Mihai Eminescu (1850 – 1889), situată pe strada Independenței. Ziua Culturii Naționale, care este și data nașterii lui Mihai Eminescu, a fost instituită prin Legea nr. 238 din 2010, care prevede că se vor organiza cu acest prilej manifestări cultural-artistice și acțiuni social-culturale de către instituții publice și alte entități deținătoare de patrimoniu cultural.
Pe 15 ianuarie se vor împlini 173 de ani de la nașterea poetului. Pentru această ocazie, au fost efectuate lucrări de restaurare a monumentului, în baza avizului dat de Direcția Județeană pentru Cultură Bihor.
Statuia poetului Mihai Eminescu este opera artistului Ovidiu Maitec (1925 – 2007), aceasta fiind realizată din bonz și amplasată pe un soclu din piatră travertin. Statuia este monument istoric, clasată pe listă cod BH-III-m-B-01237. Ea se află în evidența Primăriei Municipiului Oradea din anul 1990 în baza Legii nr. 120/2006 a monumentelor de for public și este pusă în valoare de către Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 1503 din 21.12.2017. Lucrările de amenajare a piațetei Independenței, care sunt în curs, vor evidenția statuia în ansamblu, cuprinzând și un perimetru dedicat evenimentelor comemorării marelui poet național Mihai Eminescu.
Mai jos găsiți programul manifestărilor.
Ora Locaţia Program ziua de 15 ianuarie 2023
13 00. Piaţa Independenței Întâmpinarea oficialităţilor și a tuturor invitaților

www.oradea.ro

Statuia Mihai Eminescu

Intonarea Imnului Naţional al României
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– Viceprimarul municipiului Oradea – Antonia Nica
– invitat al instituţiei – prof. dr. Laura Teodora Ardelean (de la
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea)
Moment poetic și muzical susținut de Rock Filarmonica
Oradea (Alexandrina Chelu Schorr, Iuliana Chelu, Florian
Chelu Madeva)
Festivitatea depunerii de buchete de flori

Încheierea festivităților dedicate zilei de 15 ianuarie 2023 – Ziua Culturii Naționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *