În 22 noiembrie, în cadrul unei manifestări din anul centenar, Biblioteca Judeţeană Gheorghe Șincai din Oradea a reprezentat un loc simbolic de întâlnire al pasionaţilor, din toate domeniile specifice artei şi culturii: literatură, fotografie, filmografie, teatru, muzică, pictură şi chiar oratorie.

Constituirea unui „lăcaş” dedicat în întregime tezaurizării, clasificării şi creşterii abundente a volumelor, s-a făcut iniţial, prin îndelungate şi dificile procese. Fondurile pentru construire s-ar fi constituit din plata suplimentară a copiilor înscrişi la şcoală, dar soluţia a fost eliminată numaidecât, din cauza condiţiilor financiare precare, în majoritatea situaţiilor.

În aceste condiţii, o parte din resursele şcolare ar fi fost direcţionate spre reabilitarea unei mici biblioteci, deja existe, posesoare a 580 de volume. Nu se putea totuşi discuta, la finalul secolui al XIX-lea, de o bibliotecă publică suficient de consistentă şi dedicată oricăror ramuri ale societăţii.

Neîndoilenic este faptul că s-au instituit tentative de creare a unui loc, pus la dispoziţia tuturor, cu atât mai mult cu cât se înainta spre secolul al XX-lea. Spre exemplu, bine cunoscutele „biblioteci populare” s-au concretizat începând din 1903, când un fond de 700 de cărţi erau accesibile oricărui cetăţean care împlinse vârsta de 16 ani. Primul pas s-a considerat a fi făcut, iar unificarea tuturor sediilor de bibliotecă existente ar fi fost soluţia optimă spre îndeplinirea năzuinţelor culturale.

Aceasta a rămas însă numai la stadiul de proiect până în anul 1911, când a luat fiinţă Biblioteca Judeţeană Bihor, care în 1912 număra peste 11.800 de volume.

De-a lungul anilor, sediul bibliotecii a fost schimbat ajungând ca în anul 2007 să se stabilească pe Strada Armatei Române, nr 1/A .

În 1991 primeşte numele lui Gheorghe Şincai, iar în prezent numără peste  700.000 de volume.

Ziua porţilor deschise facilitează participarea publicului orădean de toate vârstele la activităţi culturale, cum ar fi expoziţii de artă, activităţi pentru copii, seminarii, conferinţe şi nelipsitele lansări de carte.

Lansarea care a avut loc cu această ocazie, a fost cea a creației recent publicate a poetului şi eseistului Radu Alin Balaj. „Licăriri efemeride” (eseuri) şi „Voal emotional” (poezii) au ajuns în atenţia pasionaţilor, onoraţi şi de alte prezenţe ale creatorilor orădeni de literatură.

Mărturisesc că m-a vrăjit și pe mine detalierea genului, făcută spre înțelegere, de autorul său, orădeanul Radu Balaj. Emoţionat şi sensibil, el a vorbit pe larg despre adoptarea unor stiluri insolite de scriere, a unui gen de poem mai puţin uzitat: „haiku”.

Poemul este de origine japoneză. În strofă sunt incluse trei versuri, fiecare cu metrica lui: cinci silabe, primul vers, şapte silabe, al doilea vers şi cinci silabe, ultimul vers. Este un gen care încearcă să comprime toată puterea de expresie a poetului. „Am încercat să-mi transpun toată viziunea, toate aspiraţiile” a declarat Radu Balaj.

Pe larg, limba japoneză este una silabică. „Haiku” provine, ca gen, din „haikai” şi este stabilit ca gen de poetul Masaoka Shiki, în 1890. Subiectul, în general, priveşte natura. Este recunoscut ca fiind cel mai popular tip de scriere lirică în „Țara Soarelui Răsare”, existenţa a aproximativ zece milioane de poezii haiku fiind doveditoare. Masaoaka Shiki a considerat acest mod de scriere ca fiind un instantaneu al imaginaţiei şi simţirii poetului, care printr-un număr limitat de cuvinte, reuşeşte să elaboreze o creaţie vastă. Kireji, utilizat în literatura japoneză ca o linie de pauză și este definitoriu esteticii „haiku”, apărând la finalul unuia dintre cele trei versuri componente, având în vedere că japonezii nu utilizează semne de punctuaţie.

Haiku se delimitează prin zece categorii estetice pe care le desemnează ca stări sufletești: aware (optimismul, fericirea); fueki (eternitatea în sine); ryuko (starea temporară, trecătoare); mei (frumuseţea); mono no aware (starea de patos); mushin (nimicnicia, pesimismul); sabi (singurătatea); wabi (melancolia dezolantă); zugen (însingurare, înstrăinare); karumi (eleganţă și simplitate).

Poetul orădean Radu Balaj este remarcat ca fiind unul dintre puţinii creatori care abordează acest gen liric.

Sonetul, un alt tip de scriere abordat, european prin excelenţă, este foarte pretenţios. Autorul afirmă: „Dacă la vers alb mă simt foarte liber şi pot să exprim mult fără a fi încorsetat de anumite reguli, la sonet pot aborda mai multe categorii, cum ar fi sonetul alexandrin”. (Radu Balaj)

Astfel, sonetul e alcătuit din două catrene şi două terţiene. Catrenele au rima îmbrăţişată, măsura versurilor este de 11 silabe, ritmul este iambic, iar ultimul vers al sonetului trasează concluzia întregii opere.

Coordonatele acestuia au fost stabilite, începând cu secolul al XIII-lea şi a fost cultivat în special de italieni şi englezi.

Să rememorăm spre exemplu că Guittone d’Arezzo scrie aproximativ 300 de sonete, între anii 1235 şi 1294, rămânând alături de Francesco Petrarca, părintele sonetului italian. Cel englezesc pe de altă parte, este prelucrat diferit de poeţii vremii, utilizându-se un picior metric diferit, chiar dacă ritmul se păstrează iambic. Prestigiosul tezaur de sonete englezeşti i se datorează lui William Shakespeare, care odată cu trecerea de la forma iniţială la cea shakespeariană (trei strofe formate din patru catrene şi două ultime versuri la final), realizează o schimbare de decor şi sentimente.

În ceea ce priveşte imaginea literaturii românești, George Asachi rămâne modelatorul acestui curent, continuat de Mihai Eminescu şi Titu Maiorescu, precum şi de alți contemporani.

Volumul de eseuri se adresează mai mult, unor probleme de zi cu zi, naţionale şi chiar internaţionale, care afectează întreaga populaţie, clasificate după frecvenţa accesării lor de către cititori. „Oricine poate să înţeleagă, fără să fie iniţiat, care este viziunea mea asupra lucrurilor. Titlul este ca un mic joc de cuvinte”, adaugă Radu Balaj.

„Se îmboldeşte tânăra generaţie spre lectură, se aduce în prim plan nevoia de a citi carte, mai cu seamă, forma clasică a acesteia, tipărită?

Astfel, lansarea de carte despre care am scris astăzi, reprezintă mai mult decât punerea în lumină a publicaţiei, este o invitaţie generală a publicului la lectură, este sublinierea nevoii imperioase de a menţine contactul cu lumea tipărită a informaţiei.

Alexandra Torjoc, elevă la Colegiul Mihai Eminescu