Acasă
În perioada cu zile libere din minivacanţa de 1 Mai (între 28 aprilie -1 mai) asistenţa de urgenţă medicală şi farmaceutică din judeţul Bihor este asigurată de unităţi cu program permanent. În județ funcționează 35 de Centre de permanenţă, dintre care 8 în Oradea și restul în principalele orașe și comune mari. În Oradea funcționează
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 9 – 20 aprilie 2018, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.241.075 de euro, adică 5.771.000 de lei. Au fost depistate 408 persoane care lucrau fără forme legale, dintre acestea 63 erau din judeţul Bihor, 57 din Timiş şi 32 din Argeş.
I. PROIECTE CU PARTENERI DIN STRAINATATE În perioada 2011-2017 Trupa Iosif Vulcan a derulat patru proiecte cu parteneri din străinătate POD CULTURAL ORADEA – VIENA, în parteneriat cu TEATUL PYGMALION din VIENA. Obiectul contractului îl reprezintă cooperarea între cele două instituţii de cultură, prin realizarea a doua spectacole în parteneriat (cu o distribuție din ambele
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” organizează, în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea, o nouă expoziție de artă de fotografică. De această dată pe simezele sălilor de expoziții ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică ”Ștefan Tóth” din cadrul secției de Istorie ale Muzeul Orașului Oradea vor fi expuse creațiile artistului fotograf Bálint Zsigmond, AFIAP din
Așa cum își doreau, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au reușit să mai învingă o dată campioana en-titre, U BT Cluj. Miercuri seara, în Arena „Antonio Alexe”, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus cu scorul de 82-78, după un meci foarte echilibrat, cu zece răsturnări de scor, dar și cu un final de joc
Veste bună pentru toți cei interesați de a se iniția în mediul educației non-formale prin Metoda Scout! Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea lansează o oportunitate de formare sub forma unui curs prin care participantul va afla cum se dezvoltă copiii și tinerii prin cercetășie. Aplicată de mai bine de un secol, Metoda
Primăria Oradea organizează prin intermediul Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) vineri, 4 mai 2018, la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, conferința ”Jertfa unirii noastre” cu Dan Puric. Orator înzestrat, Dan Puric nu dorește să ofere soluții, ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualității românești și
Directorul adjunct al Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea, dl Sorin Iacob a susținut o conferință de presă cu privire la nivelul taxelor și impozitelor pentru anul 2019. ”Codul fiscal spune, că atunci când în anii precedenți avem de-a face cu o inflație pozitivă, în anul curent vom actualiza nivelul impozitelor și taxelor locale cu
La Complexul Cultural al Muzeului Orașului Oradea este deschisă, din data de 26 aprilie, o expoziție de cărți poștale care au circulat la sfârșitul secolului XIX și începutul celui următor. Colecția este una tematică, inedită, cele peste 100 de cărți poștale conținând imagini din zona defileului Crișului Repede (din localitățile Vadu Crișului, Bratca, Remeți, Valea
Dacă în debutul sedintei alesilor bihoreni, liberalii, prin vocea consilierului Ionel Avrigeanu au declarat raspicat ca nu vor vota bugetrul si vor veni cu varianta lor, propunand o sedinta extraordinara saptamana viitoare, rezultatul votului a surprins intreaga asistenta. Au fost 18 pentru si 16 impotriva.Liberalul Cornel Borza a stricat meciul colegilor sai votand bugetul CJ
Older Posts››
‹‹Newer Posts