Acasă
În zona Pieței Rogerius, polițiștii locali au identificat 2 persoane de sex feminin apte de muncă care apelau, în mod repetat, la mila publică. În urma verificarii s-a stabilit că V. I, în vârstă de 26 de ani, și F.T, în vârstă de 21 de ani originare din comuna Vadu Crișului, țineau în brațe fiecare
Reprezentanții ARACIP din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (Agenția română de asigurare a calității în învățământul preuniversitar) au făcut ultimele verificări în ceea ce privește gradul de îndeplinire a cerințelor legale pentru autorizarea disciplinei sudură în sistem dual la școala din Cadea. Autoritatea a verificat corectitudinea actelor necesare autorizării, cât și dotările atelierelor școlii, unde,
Pentru continuarea lucrărilor de înlocuire și modernizare a rețelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, pe o lungime de 20 de km rețea termică de
A fost aprobat planul urbanistic zonal privitor la drumurile colectoare aferente centurii ocolitoare a municipiului Oradea, în zona Calea Aradului – Calea Sântandrei. Planul prevede realizarea în jurul giraţiei de sub pasajul dintre Calea Aradului – DN 79 a patru drumuri adiacente care să permită virajul la dreapta, fără ca vehiculele să mai intre în
Poloiștii de la CSM Digi Oradea dispută la acest sfârșit de săptămână primele două jocuri din play-off-ul Superligii Naționale. Astfel, vineri seara și sâmbătă, formația pregătită de antrenorul Dorin Costrăș va primi replica celor de la Corona Sportul Studențesc, în semifinalele competiției. Ocupantă a celui de-al II-lea loc la încheierea sezonului regulat în Superliga Națională
În perioada aprilie – septembrie 2018 Centrul Pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului, administrator al sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului, derulează un proiect care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a generației tinere din comunitățile locale asupra valorilor din aria naturală protejată. Tinerii vor fi
La început a fost un vis, apoi, o dorință și a fost nevoie de 10 ani ca să devină realitate. Faptul că suntem azi aici demonstrează că, uneori, visele se adeveresc, că dorințele se împlinesc și că efortul este răsplătit. ”Casa Frențiu, așa cum i-am obișnuit pe cei cu care vorbeam despre această construcție, în
În ultima etapă din turul Top 6, CSM CSU Oradea a jucat un meci foarte important pe teren propriu, cu CSM Steaua EximBank. Tabela din Arena „Antonio Alexe” a arătat, la final, scorul de 68-82. Meciul, care a contat pentru etapa a XXVII-a a Campionatului Ligii Naţionale sau cea de-a V-a a Grupei locurilor 1-6,
Frans Timmermans, Prim-vicepresedintele Comisiei Europene spune că a identificat adevărata problemă pentru care România face pași înapoi atât în domeniul justiției, cât și în toate celelalte domenii. Potrivit afirmației lui Frans Timmermans, România este o țară care, la prima vedere are toate elementele necesare pentru a deveni una dintre cele mai dezvoltate din Europa, însă
Echipa de volei feminin CSU Oradea organizează, la sfârșitul săptămânii, Turneul semifinal al campionatului Diviziei A2, la care participă primele patru echipe clasate în seria de vest. Acestea sunt: FC Argeș Pitești, ACS Transilvania Brașov, CSU Politehnica Timișoara și, bineînțeles, echipa gazdă, CSU Oradea. Studentele orădene de la CSU au avut o evoluție foarte bună,
Older Posts››
‹‹Newer Posts