Opinii
Întâlnirea regională organizată cu acest prilej a avut loc în cadrul Secțiunii Presă. Au participat: Sorin Stanciu, președinte al UZPR; Dan Constantin, vicepreședinte al UZPR; Emil Stanciu, vicepreședinte al UZPR; reprezentanți ai filialelor din vestul țării: Anca Mihaela Dincă – Alba Iulia, Cosmin Puriș – Cluj-Napoca; Sorin Blada – Hunedoara; Nicolae Băciuț Târgu Mureș; Ion
Cu 35 de ani în urmă, la 23 aprilie 1990, chiar de ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se înființa, la București, prima Universitate particulară din România ce va purta numele unui mare ctitor și reformator al învățământului românesc modern, criticul literar, filosoful și omul politic Titu Maiorescu. Prin alegerea lui Titu Maiorescu drept „patron
• UZPR • 15 noiembrie 2024 • 18:37 • Nu există comentarii ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 127 din 7 noiembrie 2024 privind unele măsuri în domeniul social Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1124 din 11 noiembrie 2024 ORD DE URGENTA 127 07/11/2024 – Portal Legislativ … având în vedere prevederile Legii nr. 8/2006 privind
Prima ședință de Consiliu Director al UZPR din anul 2025 s-a desfășurat pe 9 ianuarie, statutar, cu prezență la sediul central al Uniunii și online. Pe ordinea de zi s-au aflat o serie de teme importante pentru organizație, pe care forul de conducere al UZPR le-a supus aprobării membrilor săi. Astfel, s-au decis următoarele repere
La 11 ianuarie 1919 a avut loc adunarea generală de constituire a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Era momentul extraordinar de după Marea Unire, iar ziariștii vremii, care contribuiseră din plin la evenimentul cardinal al istoriei naționale, se constituiau în prima organizație profesională. Membri fondatori ai UZP în 1919 au fost personalități ilustre, maeștri
Din Minunile Parisului… Catedrala Notre Dame, unde am intrat cu legitimația de jurnalist UZPR. A fost intr-adevăr un Miracol, ținând cont de numărul imens de vizitatori care stăteau la coadă ore in șir. Am intrat la Protocol, cu inima plină de bucurie, dar și de recunoștință pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România! Claudia Motea Foto:
Luni, 9 decembrie a.c., s-a întrunit Comisia ad-hoc numită de Consiliul Director al UZPR, alcătuită din doamnele Lavinia Betea, Mădălina Corina Diaconu, Teodora Marin și domnii Dan Constantin, Adrian Suciu și Marian Nencescu, în vederea acordării calității de Publicație care apare sub Egida UZPR. Scopul re/evaluării acordării Egidelor a fost acela de a cunoaște mai bine potențialul publicistic
Noua ediție a Revistei Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România aduce în atenția publicului un nou grupaj consistent de materiale realizate de membrii UZPR. Revista UZP nr. 36/2024 stă sub semnul Galei Premiilor UZPR pe anul 2024, care a purtat din nou efigia excelenței în jurnalism. Unul dintre cele mai așteptate și mai importante evenimente
Continuând o frumoasă tradiție a celei mai mari organizații de breaslă din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, în sediul elegant al Teatrului „Ion Creangă” din București, unul dintre cele mai așteptate și mai relevante evenimente pentru mass-media: Gala Premiilor UZPR 2024. Derulată sub deviza „Excelența în jurnalism”, festivitatea a fost deschisă de
Continuând o frumoasă tradiție a celei mai mari organizații de breaslă din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, în sediul elegant al Teatrului „Ion Creangă” din București, unul dintre cele mai așteptate și mai relevante evenimente pentru mass-media: Gala Premiilor UZPR 2024. Derulată sub deviza „Excelența în jurnalism”, festivitatea a fost deschisă de
Older Posts››
‹‹Newer Posts