Sport
Voleibalistele de la CSU Oradea au obținut sâmbătă o victorie importantă, în prima etapă din returul campionatului Diviziei A2, Seria Vest și astfel și-au consolidat poziția pe podiumul clasamentului. La Sala Polivalentă a Universității din Oradea, elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi au primit replica formației CSU Medicina CNUE Tg. Mureș, cu care se afla la egalitate
Cu ocazia Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie, antrenorul echipei Tengo Salonta, Vasile Sorean, a primit o veste foarte frumoasă. Reputatul tehnician, care este și antrenor principal al echipei naționale de futnet a României, a primit titlul de cetățean de onoare al Salontei, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local. În întreaga sa carieră, Vasile
Oradea găzduiește, pentru a V-a oară consecutiv și a VI-a oară, în ultimii opt ani, un Campionat European de Baschet, în perioada 7-15 iulie 2018, ediția 2018 (Campionatul European U20 feminin – Divizia B). Board-ul FIBA Europe s-a reunit în cursul zilei de sâmbătă (02.12), la Munchen, unde a dezbătut mai multe subiecte cu privire
Sute de polițiști sunt la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. Peste 800 de poliţişti din cadrul structurilor de
Sportivii orădeni au obținut rezultate bune la Finala Campionatului Național de judo Ne Waza (luptă la sol) U23, întreceri care s-au desfășurat la Cluj Napoca, în data de 26 noiembrie 2017. Astfel, în întrecerea feminină, sportiva de la LPS CSS Liberty Oradea, Bianca Suciu, concurând la cetegoria + 63 kg, a obținut medalia de argint
Voleibalistele de la CSU Oradea dispută sâmbătă, de la ora 12, pe teren propriu, jocul din prima etapă a returului Diviziei A2, Seria Vest. Elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi vor primi, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea, replica echipei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș. De menționat că în jocul din tur, orădencele au pierdut, bifând
Proiectul „Campionii viitorului”, prin intermediul căruia se premiază sportivii și antrenorii orădeni care au obținut rezultate remarcabile în cursul anului calendaristic 2016, a ajuns la momentul festivității de premiere. După cum anunță organizatorii, aceasta se va desfășura în pauza meciului dintre de baschet masculin dintre CSM CSU Oradea și BC SCM Timișoara, meci care va
Clubul Sportiv Basti Box Salonta organizează la acest sfârșit de săptămână, sâmbătă, a IV-a ediție a evenimentului „Diamante și Box”, un „eveniment – spectacol cu scop caritabil destinat dezvoltării şi promovării sportului box ca disciplină, artă şi stil de viaţă”, după cum anunță organizatorii. Evenimentul a fost prefațat de conferinţa de presă de la Camera
Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea întâlnește echipa Phoenix Galați, în faza sferturilor de finală din Cupa României. Meciul va avea loc în turneul competiției KO din baschetul masculin românesc, care va avea loc în perioada 10-13 februarie. Tragerea la sorți pentru sferturile de finală a avut loc pe 26 noiembrie, la Cluj-Napoca, unde a
Proiectul Campionii Viitorului, prin intermediul căruia se premiază sportivii și antrenorii care au obținut rezultate remarcabile în cursul anului calendaristic 2016, a ajuns la momentul festivității de premiere. Aceasta se va desfășura în pauza meciului dintre CSM CSU Oradea și BC SCM Timișoara, contând pentru etapa a 8-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de
Older Posts››
‹‹Newer Posts