”Unica Steaua e acum în Liga 1”, deviza protestului pentru echipa Steaua
Feb 23, 2017, 0 Comentarii
Fanii Stelei din toată România au anunţat un protest de amploare, sâmbătă, 25 februarie, iar organizatorul manifestaţiilor din Bihor, Sorin Haraszt, a explicat ce doresc steliştii din 35 de judeţe care vor ieşi în stradă la finalul săptămânii. „Solicităm intervenţia prim-ministrului, ministrului Apărării şi ministrului Justiţiei pentru că nouă ni se par multe lucruri ciudate. Decizia de la Curtea de Apel nu e definitivă, deşi e executorie. Sloganul principal al protestului este: „Unica Steaua e acum în Liga 1”.
„Revoluția roș-albastră” va avea loc sâmbătă și la Oradea! Astfel, suporterii bihoreni ai echipei de fotbal Steaua, care susțin clubul patronat de George Becali, și-au dat întâlnire sâmbătă, între orele 11 și 14, în Parcul Traian, în fața Prefecturii Județului Bihor, unde vor protesta pentru ca marca Steaua să nu aibă de suferit și ca actualul club, cu echipă în Liga I, să se numească în continuare Steaua. Mitingul în Oradea va avea loc în Parcul Traian și așteptăm toți suporterii echipei Steaua București să fie alături de noi în data de 25 februarie, ora 11”, a precizat Sorin Haraszt. Acesta susține că se dorește un eveniment pașnic și că fanii echipei bucureștene sunt așteptați să manifesteze pentru apărarea mărcii Steaua, însoțiți de „întreg arsenalul roș-albastru”, cu pancarde, dar și cu tricouri, fulare sau căciuli în culorile clubului.
Florin Mihalca























