Arhiva pentruiulie 2021
În data de 29 iulie 2021, cea de a doua grupă de participanți la „Oradea Economic Summer School” (ORADESS) a încheiat cursurile acestei școli de vară, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea. Iată câteva din mărturisirile participanților, făcute la finalul celor două săptămâni de „școală”, desfășurată online, pe platforma https://e.uoradea.ro/course/ și
Şi în anul şcolar 2020 – 2021, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a continuat, în context pandemic, implementarea la nivel naţional o unor proiecte de prevenire a consumului de droguri în unităţile de învăţământ, pentru a creşte nivelul de informare, educare şi conştientizare a populaţiei preşcolare şi şcolare, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului
Joi, 29 iulie 2021 de la ora 19:00, la Muzeul Țării Crișurilor a avut loc Concertul de deschidere a Masterclass-ului de pian susținut de Arcadie Triboi – pianist concertist și profesor de pian la Conservatorul superior de muzică din Köln, Germania. În cadrul Concertului, publicul a avut posibilitatea să îl asculte pe Arcadie Triboi atât
Știați că… … cel mai vechi Pendul de tip „Foucault” din România se găsește în pavilionul B al Universității din Oradea? Acesta a fost instalat, în anul 1964, la inițiativa profesorului Coriolan Rus, decanul de atunci al Facultății de Matematică – Fizică. Dispozitivul, realizat la Uzina Înfrățirea din Oradea, are o masă de 60 de
Însoțit de președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ödön, de deputata Rozalia Biro și de consilierul său, Pásztor Sándor, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a parcurs, după cum el însuși se exprima, un „mini maraton” prin județul Bihor. Ziua de 26 iulie 2021 a fost una cât se poate de plină pentru reprezentantul guvernului. Încă
Paradoxal, Maria Ghercă s-a apucat de pictură naivă… renunţînd la pictură. În urmă cu mai bine de 20 de ani, ea a trebuit să aleagă între două pasiuni la fel de puternice: muzica şi artele plastice. A ales atunci muzica, urmînd cursurile Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi şi cîntînd apoi, ca artist liric,
Asociația culturală „Aesthete”, în parteneriat cu Departamentul de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea și cu Muzeul Țării Crișurilor, organizează o nouă ediție a seriei de evenimente culturale intitulate „Pași spre măiestrie”. „Organizatorii își propun să îi ajute pe tinerii instrumentiști că ia parte la cursuri de măiestrie, susținute de personalități din
Avem și Școală de toamnă! La Facultatea de litere a Universității din Oradea În această vacanță, Universitatea din Oradea a venit în întâmpinarea viitorilor ei studenți organizând mai multe școli de vară. La rândul ei, Facultatea de Litere face o propunere aparte, „Școala de toamnă”. Organizată deja pentru a treia oară, „Școala de toamnă” se va
Departamentul de Muzică al Facultății de Arte, din cadrul Universității din Oradea, în parteneriat cu Asociația Culturală „CULTURE ON” – București, organizează cea de a IX – a ediție a școlii de vară „Art Atelier Oradea”. „Școala de vară „Art Atelier Oradea”, are loc în perioada 15-21 august 2021 și își propune să asigure tuturor
Cu bucurie vă anunț că în seara zilei de joi 29 iulie 2021, la ora 19.30, va avea loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, Concertul „Odă bucuriei” din cadrul Turneului Internațional Stradivarius 2021, al celebrului violonist Alexandru Tomescu, împreună cu pianistul spaniol Josu de Solaun. Concertul are și o dimensiune caritabilă. În acest sens, participanții
Older Posts››