Știri
Pentru artistul orădean Iancu Avram, caricatura nu este doar o formă de artă, ci un mod sincer și cald de a aduce bucurie oamenilor. Deși astăzi este cunoscut drept unul dintre cei mai apreciați caricaturiști și portretiști din Oradea, pasiunea lui pentru acest domeniu nu a apărut de la început. Din contră, a venit
Este o activitate interactivă în cadrul expoziției despre Primul Război Mondial Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală Scrisori de pe front. Voci din tranșee. Acesta este destinat elevilor de liceu și va avea loc în perioada 4-7 noiembrie 2025,
Pe 6 septembrie 2025, Muzeul Învățătorului din Băița (Bihor) se va alătura celei de a treia ediții a Nopții Muzeelor la Sate. Evenimentul este organizat la nivel național de Asociația Da’ De Ce şi propune o ediție specială, în care vizitatorii vor fi invitați să descopere istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor și oamenii
Echipele TOR și DARK, ale Robotics Club Oradea, de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, au obținut rezultate remarcabile la competiția internațională YOKOZUNA Robot Yūshō din Grecia. Robotics Club Oradea, ce funcționează în cadrul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) a Universității din Oradea, sub coordonarea ș. l. dr. ing. Flaviu Birouaș,
Luni, 16 iunie, Teatrul Arcadia a găzduit „Laboratorul de idei”, workshopul pilot al proiectului „Minți curioase – workshopuri de gândire sănătoasă pentru copii și adolescenți”. Timp de trei ore, 20 de adolescenți cu minți curioase au explorat concepte legate de gândirea sănătoasă și mecanismele emoționale, au participat la exerciții interactive și au contribuit cu propriile
Circa o sută de persoane: studenți și cadre didactice de la Universitatea din Oradea, prezentanți ai unor organizații civice, ai administrației publice locale, cetățeni și jurnaliști au luat parte, miercuri – 4 iunie 2025, la dezbaterea provocată de reprezentanții studențimii orădene. Tema pusă în discuție, una foarte actuală, inițiativa Primăriei Oradea de a lărgi, la
Pe data de 3 iunie 2025, la sediul OTL Oradea, a avut loc un eveniment cu totul special: vernisajul unui autobuz transformat într-o expoziție de artă mobilă. Proiectul, realizat în cadrul concursului regional de arte vizuale „Pictați cu noi!” – ediția 2025, a adus în prim-plan 20 de compoziții plastice remarcabile, semnate de elevi
Cercetând vechi documente din arhive, lect. univ. dr. Tudor Caciora, de la Departamentul de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului, al Facultății de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea, încearcă să afle cum au suportat ardelenii de acum 500 de ani Mica Glaciațiune. Studiile tânărului universitar au fost publicate în „Frontiers in Climate”, ele
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași, a găzduit, în perioada 28-29 noiembrie 2024 concursul „STUDENT DESIGN & MANUFACTURING COMPETITION – SDMC 2024“, organizat sub egida ASOCIAȚIEI UNIVERSITARE DE INGINERIA FABRICAȚIEI. Competiția studențească a reunit 20 echipe (proiecte) susținute de reprezentanți a șase centre universitare din România. Echipa Universității din Oradea, formată din studenții Gabriel
Prof. univ. dr. Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova, lansează, lUniversitatea din Oradea, volumul „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)”. Evenimentul dedicat tuturor celor pasionați de istorie va avea loc, în Aula Magna aUniversității din Oradea, joi – 24 octombrie 2024, de la ora 12:00. Alături de rectorul universității din Chișinău, cu acest
Older Posts››