Arhiva pentruianuarie 2016
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2015. Competiția se adresează profesioniştilor din mass-media, membri ai UZP din țară și din Diaspora și este un prilej de confirmare a valorilor jurnalismului românesc şi de promovare a răspunderii sociale a acestei profesiuni. Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producții de
Primul periodic independent postdecembrist al Uniunii Ziariștilor Profesioniști a fost lansat la București. “După 25 de ani, profesia noastră are, în sfârşit, o revistă a ei. Puţine profesii se bucură de aşa ceva. Este o formă de a omagia memoria jurnalismului. Sperăm ca revista să fie bine primită de colegii de breaslă. Este o publicație
Începutul de an 2016 a adus cea mai critică situație de la clubul orădean de fotbal FC Bihor. Dacă până acum, de fiecare dată se găseau soluții ca să-și continue activitatea și să-și înceapă pregătirile, chiar și fără bani, cum s-a întâmplat în partea a doua a anului trecut, de această dată situația este foarte
Pentru a veni in sprijinul unei familii greu incercate, avand copii cu varste intre 3 si 5 ani, care si-au pierdut mama, voluntari ai grupului Allegria, de la Manastirea Franciscana „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, au organizat o activitate caritabila in care au impartit oradenilor dulciuri contra donatiilor financiare, de la fiecare dupa posibilitati. Preotul
Echipa de baschet fete U14 (sub 14 ani) a Clubului Crişul Oradea, pregătită de Ioana Nistor-Ciplea, s-a calificat la faza semifinală a Campionatului Naţional şi a fost repartizată în Grupa a II-a a fazei, alături de următoarele formaţii: CSU Braşov, CSS nr.6 Admar Constanţa, LPS Satu Mare, XS Olimpia Bucureşti, CSS Botoşani, CSS-CSM Târgovişte şi ACS
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea, care activează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, ocupând poziția a II-a în Seria a V-a, după desfășurarea turului de campionat, și-a stabilit programul pregătirilor din această iarnă, în perspectiva abordării stagiunii de primăvară. Astfel, echipa orădeană, care are acum un nou antrenor, în persoana lui Dan
‹‹Newer Posts