Arhiva pentruaprilie 2018
Jucătoarea bihoreană de tenis Irina Maria Bara continuă ascensiunea din clasamentul WTA, ajungând în această săptămână până pe poziția a 151-a la simplu, respectiv pe locul 105 în clasamentul de dublu. Această urcare în ierarhiile mondiale ale tenisului feminin se datorează rezultatelor bune de la ultimul turenu, cel din Statele Unite ale Americii, de la
Teatrul Regina Maria anunță premiera spectacolului „În inima nopții – Episodul Macbeth”, scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, în regia lui Gavriil Pinte, care încheie trilogia „În inima nopții”, după „Episodul Hamlet” și „Episodul Lear”. Orădenii sunt invitaţi la avanpremiera spectacolului marți, 24 aprilie şi la
Teatrul Regina Maria anunță a patra premieră din acest an a Trupei Iosif Vulcan: „Arta adulterului”, de Pierre Chesnot, în regia Daniel Vulcu. Premiera va avea loc duminică, 22 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului, iar a doua reprezentație, luni, 23 aprilie, de la aceeași oră, tot la Sala Mare. Autorul
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat două persoane pe numele cărora era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, respectiv un mandat european de arestare. * În data de 17.04.2018, în jurul orei 7, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru
Bănuiți că ar fi sustras poșete de lux în valoare de peste 160.000 de euro, reținuți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în urma a 16 percheziții domiciliare. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor
Județul Bihor este înzestrat cu numeroase valori naturale și culturale, fiind un reper pe harta turistică a României, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Pasionații de frumos, sub toate aspectele sale, sunt invitați să participe la un concurs de fotografie dedicat promovării județului Bihor ca destinație turistică, prin intermediul imaginilor. Concursul are
Intenția municipalității orădene de a lărgi strada Plevnei pentru a permite un acces mai bun la viitorul pod al Centenarului se izbește de opoziția proprietarilor caselor care urmează să fie demolate. La sfârșitul lunii ianuarie, aceștia au depus, la Primăria Oradea, o petiție prin care își exprima dezacordul față de demolarea clădirilor care le aparțin,
Elevii de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” au participat marți, la Târgul Culinar anual organizat de unitatea de învățământ. Jumătate din banii strânși în cadrul evenimentului de caritate vor fi donați pentru susținerea cauzei Asociației Caritas Eparhial Oradea, “Terapie prin zâmbet”, înscrisă și anul acesta la Swimathon. Elevii liceului orădean au fost invitați în sala
Părerea aproape unanimă a oamenilor de ştiinţă este că nu putem fi singuri în Univers. Altfel spus este o improbabilitate matematică ca într-un Univers atât de vast, în care se află, conform estimărilor, între 100 şi 200 de miliarde de galaxii, fiecare cu câte aproximativ 250 de miliarde de stele (+/- 150 de miliarde de
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează vineri, 20 aprilie 2018, de la ora 9, Bursa Generală a Locurilor de Muncă din județul Bihor, la Arena ”Antonio Alexe” din Oradea. Participă la eveniment un număr de 66 de angajatori care oferă, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, 1.200 de locuri de muncă
Older Posts››
‹‹Newer Posts