Arhiva pentruseptembrie 2018
„Nuyina”, un spărgător de gheaţă uriaş comandat de Australia şi construit la Galaţi în România, a făcut primul pas în apă, trecând testul critic de plutire, a anunţat duminică postul australian ABC. Operaţiunea a durat două zile şi a presupus pomparea unui volum de apă ca pentru umplerea a 50 de piscine de dimensiuni olimpice
După multe sute de ani unii oameni seamănă, uneori puţin, dar alteori nu ai cum să nu rămâi uimit după ce vezi asemănările incredibile dintre două persoane care au trăit la zeci şi chiar sute de ani distanţă. Iată câteva exemple: Peter Dinklage, din Game of Thrones şi tabloul lui Diego Velazquez, “Portretul lui Sebastián
Marţi, 25 Septembrie 2018, la ora 17, la Filarmonica de Stat din Oradea are loc un moment poetic, muzical şi istoric dedicat lumii evreieşti şi întregii Românii culturale, în cadrul grandiosului proiect centenar cu Recitalul „Frontul Roșu – A. Steuerman-Rodion”. Autorul şi medicul A. Steuerman-Rodion a trecut la cele veşnice în urmă cu 100 de ani, fiind
Întâlnirile cu cetățenii pentru cartierul orădean Velența au loc marți (25 septembrie), miercuri (26 septembrie) şi joi (27 septembrie), după-amiaza, de la ora 18, în sala „Boema Events” pe Calea Clujului nr. 11 și sâmbătă (29 septembrie), în aer liber, în Piața Velența, de la ora 11. Pentru cartierul Rogerius întâlnirile au loc miercuri (3 octombrie),
„Dacă bei, mori, dacă nu bei tot mori. Atunci bea, ca să ştii de ce ai murit! ” EMINESCU * „Şi vinu-i bun, şi hora-mi place, Iar tu, Doamne, fă-mi ce vrei Numa’ pustnic nu mă face! Fă-mă floare albă-n luncă Ş-apoi ia-mă şi m-aruncă Doamne-ntre femei! ” GEORGE COŞBUC * „Cea mai bună băutură
În data de 17 septembrie s-a dat ordinul de începere la partea de construcție a noului pod de lângă Universitate peste pârâul Peța, în locul celui vechi, care a fost demolat. Miercuri, 19 septembrie a început turnarea fundației primei culeei a podului, urmând a fi executată cofrarea elevației. În prezent se fac umpluturile în interiorul
Un membru #rezist rupe tacerea si dezvaluie tacticile prin care s-au deturnat protestele democratice, in scopul daramarii Guvernului si majoritatii parlamentare, prin lovitura de stat. Bandele #rezist sunt finantate din strainatate cu sute de mii de euro. Manipularea, incitarile la ura, viol si omor, s-au facut prin 140.000 conturi de Facebook, sub sloganul obscen “Muie PSD”. Jandarmii
Primarul Ilie Bolojan, alături de primarul comunei Biharia, doamna Nagy Gizella, au anunțat stadiul proiectului la drumul de legătură centura Oradea – autostrada Transilvania și lansarea procedurii de achiziție publică a elaborării documentației tehnice pentru centura ocolitoare a localității Biharia. La conferință a participat și domnul Adrian Foghiș, directorul Zonei Metropolitane Oradea. În deschiderea conferinței,
La începutul lunii septembrie, Primăria Oradea a finalizat montarea a 170 de bănci noi de odihnă. Acestea au fost montate pe toată raza municipiului Oradea și la asociațiile de proprietari care le-au solicitat și care au avut acordul locatarilor. Băncile de odihnă au fost achiziționate ca urmare a licitației publice câștigate de SC Belmar Prod
MOTTO:“…. Performanțele lui Ceaușescu frizează imposibilul. Și peste asta, a păstrat demnitatea acestui popor de tâmpiți!” Petre Țuțea Stimati teleaști din viitor, Prezentul mesaj continua descrierea evenimentelor legate de ziua de 10 august 2018, ale caror semnificatii le-am surprins in “Cronica unei lovituri de stat in derulare” si “Revenire la Cronica unei lovituri de stat
Older Posts››
‹‹Newer Posts