Arhiva pentruaprilie 2021
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România prezintă, prin intermediul studioului UZP -TV care transmite pe www.uzp.org.ro,simpozionul online „TUDOR ARGHEZI – DE LA POEZIE LA PAMFLET”, realizat de filiala„Tudor Arghezi” Craiova a UZPR, în parteneriat cu filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Vor susține comunicări despre viața și opera marelui poet ziariști și scriitori reputați dr.Mircea
Teatrul Anonim și-a făcut intrarea pe „scena” culturală din Oradea în anul 2018. Membrii săi fondatori, Anda Tămășanu și Ciprian Ciuciu, ambii actori ai Teatrului Regina Maria și actori de dublaj, cred că un astfel de proiect era necesar în spațiul intelectual orădean. Am invitat-o pe tânăra actriță, Anda Tămășanu, să ne destăinuie, într-un interviu,
„Poveștile de lângă noi„ este un proiect al studenților de la Jurnalism din cadrul Universității din Oradea. Azi, Carla Manea vă prezintă Biserica din Deal din municipiul său, Beiuș, jud. Bihor. Biserica din deal este una dintre cele mai vechi biserici din municipiul Beiuș. În 1702, doi reprezentanţi ai unei companii din Oradea, Ladislau Sereşti
Cronicar de carte, eseist și publicist cu vână polemică, autor a nu mai puțin de 18 opuri având drept teme de analiză secvențe ale istoriei, mai cu seamă legate de Biserica greco-catolică, Blaga Mihoc și-a câștigat un loc binemeritat în galeria cu personaje locuite de un spirit hâtru, șlefuit și spilcuit. A răvășit kilometri întregi
Pentru mine, familia şi profesia sunt pe același plan. Le-am tratat cu aceeași dragoste şi răspundere. Am încercat să nu trișez cu niciuna dintre ele. (Eugen Țugulea – UNITER) Teatrul Regina Maria îl sărbătorește sâmbătă, 10 aprilie, pe actorul Eugen Țugulea, care împlinește respectabila vârstă de 90 de ani, dintre care 66 i-a petrecut
Un punct pentru fiecare zi a anului. Aşa ar putea fi caracterizată prestaţia sportivei Bernadett Haragos (16 ani, legitimata la Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea) la Cupa Regională Letizia, unde la juniori a obţinut locul 1 cu 365 de puncte din 400 posibile. Cupa Letizia este organizată anual de unul dintre cele mai
Seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, este un proiect început în cadrul Școlii de vară Astra, organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov și susținută de Black Sea Trust. Materialul video-documentar urmărește, timp de zece episoade, să aducă în spațiul public mărturiile directe ale foștilor deținuți politic bihoreni care au
Asociația S.O.S. Autism Bihor a pregătit pentru 2 aprilie, activități cu beneficiarii Centrului de zi pentru adulți cu dizabilități S.O.S.Autism Bihor, în încercarea de a atrage atenția asupra autismului, care afectează, din păcate, multe persoane (1 din 88 de copii suferă de autism), conform unor statistici. Din cauza
‹‹Newer Posts