După un amplu periplu în toată țara, vineri, 24 octombrie 2025, de la ora 18.00, se va lansa și la Oradea volumul „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” (Humanitas, 2025), a istoricului Georgiana Țăranu, profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Cartea are la bază lucrarea de doctorat a autoarei obținut la Institutul de istorie Nicolae
Este o activitate interactivă în cadrul expoziției despre Primul Război Mondial Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală Scrisori de pe front. Voci din tranșee. Acesta este destinat elevilor de liceu și va avea loc în perioada 4-7 noiembrie 2025,
Teatrul Regina Maria lansează o nouă ediție a TRM Academy, un program educativ dedicat tuturor celor care își doresc să se descopere prin artă, să-și dezvolte încrederea și abilitățile de comunicare și să își depășească limitele prin exerciții teatrale. Cursurile se vor desfășura în perioada 3 noiembrie – 14 decembrie 2025, sub îndrumarea actorilor profesioniști