18 decembrie la 16:55

Au ieșit în stradă cu mâinile goale dar cu inimile pline. Erau tineri. Ce tineri erau…
Cu paltoane subțiri, cu frică, cu speranță au ieşit pe străzi.
Unii aveau pancarte, alții doar glasul.
Unii nici atât ci doar pasul înainte…
Au murit pentru un cuvânt simplu: LIBERTATE
Au murit pentru ca noi să putem vorbi.
Să alegem. Să nu mai șoptim.
Gloanțele nu i-au întrebat nimic, nici măcar la ce viitor visează!
I-au doborât pentru că au îndrăznit să creadă că România poate fi altfel. Nu astfel.
Astăzi nu mai trag tancurile în piețe.
Dar se trage zilnic în adevăr.
Nu mai cad tineri pe asfalt, dar cad minți în capcane bine lustruite prin minciuni ambalate frumos, frici reciclate la infinit și ură servită ca patriotism.
Atunci, dictatura ne voia tăcuți.
Astăzi, războiul hibrid ne vrea confuzi.
Atunci, propaganda era una singură.
Astăzi, sunt mii şi mii de voci care urlă simultan până când adevărul devine doar „o părere”.
Tinerii din ’89 au murit ca noi să avem acces la informație.
Ironia crudă este că acum murim civic tocmai din cauza ei. Hâd paradox!
Nu?
Când nu mai filtrăm informația, nu o mai verificăm, nu o mai gândim – noi murim.
Ei au înfruntat gloanțe.
Noi avem de înfruntat manipularea.
Ei au spus „nu” fricii.
Noi trebuie să spunem „nu” minciunii chiar când vine îmbrăcată în drapel, religie sau „adevăr alternativ”.
Țineți minte atât.
Dacă uităm pentru ce au murit, îi omorâm a doua oară.
Şi totuşi… copiii lor trebuiau să fie liberi.
Un text de Alin-Constantin Cojocaru

(preluat de pe Curaj TV)