Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Delicte constatate de poliţiştii bihoreni, în exercițiul funcțiunii


Poliţiştii Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au depistat, în trafic, joi 8 iunie, în localitatea bihoreană Aleșd, un bărbat din localitatea Remeți, judeţul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,5 metri cubi de lemne de foc, specia fag, având expirat avizul de însoțire a materialului lemnos.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos fără documente legale a fost confiscat.

Tot joi, în jurul orei 19, poliţiştii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din comuna Drăgeşti, judeţul Bihor, în timp ce  transporta cu o autoutilitară 3,5 metri steri de material lemnos fără documente legale, respectiv, fără aviz de însoțire a transportului de material lemnos.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei potrivit prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos fără documente justificative și autoutilitara folosită pentru transportul acesteia au fost ridicate în vederea confiscării.

În aceeași seară, la ora 22,30, în pădurea de pe raza localităţii bihorene Poiana, comuna Tăuteu, poliţiştii au depistat un tânăr localnic de 22 de ani, bănuit că tocmai ar fi tăiat un arbore nemarcat, de esență cer, cu diametrul de 23 cm.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor O.U.G. nr. 51/2016, cu amendă în valoare de 1.000 lei.

*

Joi, 8 iunie, la ora 13, pe o stradă din localitatea Cheț, judeţul Bihor, poliţiştii marghitani au depistat un bărbat de 24 de ani, din comuna Bobota, judeţul Sălaj, în timp ce  comercializa 61 kg. de legume și fructe fără a avea documente de proveniență și comercializare.

Fructele şi legumele fără documente legale au fost ridicate în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr.12/1990, cu amendă în valoare de 2.500 lei.

Alina Dinu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *