Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Acțiuni preventive ale polițiștilor, pentru o vacanță în siguranță


Pe întregul parcurs al sezonului estival, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiștii rutieri şi de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor acționează în locaţiile cu un aflux mare de public și în zonele de agrement frecventate de către copii, în special în taberele școlare, pentru a preveni victimizarea și pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării conduitei preventive.

În acest context, în perioada iunie – septembrie, polițiștii de prevenire bihoreni vor acționa în cadrul centrelor multifuncţionale pentru persoane de vârsta a treia din Municipiul Oradea şi în alte locuri intens circulate în sezonul estival, precum parcuri și centre comerciale, pentru a preveni furturile din buzunare, genţi şi din locurile de petrecere a timpului liber, tâlhăriile şi furturile din locuinţe sau din autoturisme.

În cadrul întâlnirilor desfăşurate cu cetăţenii în locaţiile cu un aflux mare de public, poliţiştii bihoreni vor transmite recomandări preventive şi vor distribui materiale preventive pentru informarea şi conştientizarea opiniei publice asupra factorilor favorizanţi victimizării şi a măsurilor preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile.

De asemenea, în cadrul întâlnirilor pe care polițiștii de prevenire bihoreni le vor desfășura cu tinerii şi adolescenţii, vor fi discutate aspecte legate de situațiile neplăcute care pot apărea în mediul virtual, având în vedere faptul că, odată cu venirea vacanţei, copiii petrec mai mult timp pe internet. De asemenea, prin discuţii libere, anumite jocuri de rol, concursuri pe teme juridice sau vizionări pe teme de documentare informativ – preventive, poliţiştii de prevenire bihoreni îi vor informa despre avantajele şi dezavantajele internetului, pericolele care pot apărea în mediul online, modul de reacţie în cazul unor incidente survenite pe reţelele de socializare, despre educaţia rutieră şi siguranţa bunurilor personale.

În acest context, poliţiştii bihoreni au desfăşurat întâlniri cu persoanele vârstnice care îşi petrec timpul liber la cele trei centre multifuncţionale din municipiul Oradea. De asemnea, au avut loc întâlniri cu cetăţenii şi adolescenţii în Parcul 1 Decembrie, Parcul Olosig, Piaţa Cetate şi Orăşelul Copiilor din Oradea, pentru a-i conștientiza cu privire la importanța conduitei preventive și pe perioada vacanței sau concediului.

Ioana Indrieș, IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *