Scrisoare deschisă, adresată foştilor mei colegi de la Radio Cluj, acelora care nu fac parte din echipa (restrânsă) de demolatori, în serviciu comandat ai celui mai vechi radio public teritorial din România

Pe tablele indicatoare rutiere din Ardeal, sub semnul respectiv, scrie „Radio Cluj Vocea Transilvaniei”. Nu, dragii mei nu mai sunteţi Vocea Transilvaniei, din două motive: în primul rând, a apărut un post de radio particular numit aşa, iar în al doilea rând pentru că aţi pierdut câteva milioane de ascultători, datorită programelor transmise, unde nu se regăsesc şi nici nu-i mai interesează, rămaşi cu o nostalgie nedumerită după „ce a fost Radio Cluj!”.

Mai păstraţi gecile acelea pe care scria, pe spate, marca Radio Cluj? Eu o păstrez, este lângă costumul meu de bacalaureat, fiindcă pe atunci în urmă cu 52 de ani, ne duceam la examene îmbrăcaţi ca nişte gineri stagiari. Îmi aduc aminte cu câtă mândrie am purtat geaca aceea. Ne opreau oamenii pe stradă, ne adresau cuvântul – cu respect zâmbitori – întrebând: „Se dă sâmbătă şi meciul de la Satu-Mare? Da, se dă toată etapa, duminică avem un Acusticon despre Octavian Goga, o să intre în direct şi Gheorghe Bodea, săracul ar veni la Radio, dar nu poate, fiindcă… şi aici mă opream cu un oftat, o să auziţi vocea lui Goga, din Fonoteca de Aur, pe cea a Veturiei Goga; luni este „Serata Muzicală Radio”, cu solişti ai Operei Române din Cluj. Joi avem un vernisaj, ceva deosebit, filateliştii clujeni expun rarităţi, vineri o după-amiază a copiilor…” Acesta a fost Radio Cluj, până nu demult, dar tare, tare de demult.

De la noi, cei care nu am fost chemaţi la aniversarea a 60 de ani de Radio Cluj, nu aţi învăţat plagiatul, ura, ameninţarea, dispreţul. Am intrat împreună în emisie – în directul dătător de fiori – ne-am bucurat de oaspeţii noştri importanţi, de telefoanele de la ascultători, cărora nu le-am spus niciodată, cum a făcut recent un redactor prezentator de folclor, „mai repede, dacă se poate, că aşteaptă şi alţii” (!), dimpotrivă doleanţele lor erau literă de lege pentru noi. După aceea, aţi fost singuri pe cabină, cu lecţia învăţată, având voie să vă construiţi emisiunea după imaginaţia voastră creatoare, după personalitate, astfel notorietatea devenind postulată.

Aţi uitat lucrul – uneori epuizant – pe cabine, nopţile în care trudeam în echipă pentru o emisiune specială, pentru un program de revelion, sau o sfântă îndatorire a Crăciunului, a Paştelui?

Ţineţi minte câţi scriitori, şi nu oricare, savanţi, universitari, medici celebri, unii actori ne călcau pragul într-o lună?

Aţi uitat să râdeţi, aşa cum a uitat şi Radio Cluj s-o facă. Cei care vă conduc acum îndreaptă studiourile teritoriale spre situaţia lui 1985, când în 12 ianuarie, la cca. 13,20 a îngheţat şi sufletul în noi, fiindcă au omorât şi acel Radio Cluj, al cărui nume şi semne, vocaţia culturală au devenit heraldică biografică.

Desigur, şi de astădată acestea vor fi sacrificate şi va fi prea târziu ca să cereţi socoteală.

Noi, ceilalţi, cu cei peste 1000 de ani de muncă la Radio Cluj, aşa cum suntem, un pic mai posaci, intimi ai farmaciilor, plimbători de nepoţi şi de reumatisme ale sufletului, nu putem să renunţăm la prima dragoste (răsplătită) a tinereţilor noastre comune: Radio Cluj!

Ani de-a rândul v–am făcut dimineţile vesele, acolo, la o ţigară şi la o cafea, în cabină sau în birou, din dragoste pentru voi şi lucrul acesta îl fac şi acum, pentru că îmi plac oamenii care zâmbesc. De altfel, în cele peste 40 de cărţi de umor, dintre cărţile publicate până acum, am făcut acelaşi lucru, ca şi în spectacolele pe care le-am construit, le-am prezentat. Acum, acolo, pe coridoare şi în cabine nu mai auzi râsete, este o tristeţe minerală, având un motiv cunoscut. Să nu mă credeţi cârcotaş, un bătrân sclerozat, pus pe harţă… Mă simt mai tânăr ca oricând, în putere de muncă, şi chiar dacă am avut unele probleme crâncene cu sănătatea, nu am îngenuncheat, nu m-am retras în sine, de aceea vreau să vă mulţumesc pentru telefoanele voastre aniversare, pentru e-mailuri şi urări de pe facebook, ele se alătură celor aproximativ 1000 de urări de la prietenii din ţară, dar şi din lume, şi chiar dacă am simţit în glasul unora dintre voi tristeţe, nu trebuie să renunţaţi la a deveni, măcar o dată, solidari în a face faţă abuzurilor şi incompetenţei.

Radio Cluj este al nostru, al tuturora şi nu trebuie lăsat să piară !

Cornel Udrea